Cei trei factori de decizie de la BNM au primit mandate de arest
-
06 August 2016 15:45
Judecătoria Buiucani a eliberat mandat de arest preventiv pe un termen de 25 de zile fostului viceguvernator al BNM Emma Tăbârță, iar cei doi șefi de direcție ai instituției au primate mandate de 25 și 30 de zile.
Cei trei au fost reținuți vineri, 5 august, de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuiți că nu au luat măsurile necesare pentru a preveni spălarea unei sume de 20 de miliarde de dolari prin Moldinconbank, în perioada 2010-2014.
Este vorba despre dosarul în care este cercetat și omul de afaceri Veaceslav Platon, aflat acum în arest la Kiev.
Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat că cei trei reținuți nu au acționat în conformitate cu legea față de Moldinconbank, care a permis tranzacții suspecte cu peste 20 miliarde dolari, fiind vorba despre spălare de bani prin conturi corespondente deschise de bănci din Rusia.
Procurorul Anticorupție a precizat că dosarul pe numele celor trei a fost deschis la 2 august, inclusiv în baza declarațiilor unor noi martori, care ar fi apărut ”ca urmare a intensificării investigațiilor în acest caz”.