CEC: Circa 130 de încălcări sau incidente au fost înregistrate în procesul electoral, până la ora 15:00. Cele mai multe încălcări țin de agitația electorală
-
05 Noiembrie 2023 15:43
Circa 130 de încălcări sau incidente au fost înregistrate în procesul electoral, până la ora 15:00, a anunțat președinta Comisiei Electorale Centrale, Angela Caraman, făcând referire la informațiile Inspectoratului General al Poliției, transmite Radio Chișinău.
„Dintre acestea 42 țin de agitație electorală, 29 referitoare la transportarea organizată a alegătorilor, patru cazuri țin de afișajul electoral în locuri neautorizate, șapte cazuri se referă bănuiala cu privire la coruperea a alegătorilor, 12 cazuri se referă la fotografierea buletinelor de vot, lucru interzis de lege. Iar în localitatea Chirsova, din UTA Găgăuzia, pentru împiedicarea exercitării dreptului la vot a fost pornită urmărire penală”, a spus Angela Caraman.
Potrivit Angelei Caraman, toate aceste cazuri sunt investigate de Inspectoratul General al Poliției, iar în orele ce urmează autoritățile vor veni și cu alte detalii.
Președinta CEC a mai spus că, în ansamblu, procesul electoral se desfășoară în regim normal.