CEC | Câteva sute de posibili candidați pentru cele 51 de fotolii de deputați în circumscripțiile uninominale
-
05 Ianuarie 2019 13:34
În cele 51 de circumscripții uninominale la alegerile parlamentare din 24 februarie am putea avea mai puțin de 400 de candidați la funcția de deputat.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, până la 4 ianuarie 2019, ultima zi de depunere a actelor, la consiliile electorale de circumscripție au fost depuse 387 de cereri în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de deputat în circumscripțiile uninominale.
Au fost înregistrate deja 348 grupuri de inițiativă, dintre care 131 au depus listele de subscripție și dosarele solicitate în vederea examinării înregistrării candidaților.
Până în prezent, în circumscripțiile uninominale au fost înregistrați 93 de concurenți electorali.
Amintim că, 4 ianuarie 2019, a fost termenul limită de depunere a actelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în cele 51 de circumscripții uninominale.

