Ce spune Laura Codruța Kovesi despre faptul că e râvnită drept procuror general al RM și ce mesaj are pentru moldoveni (Jurnal Tv)
-
25 Iulie 2020 18:32
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a fost întrebată, în cadrul unui interviu difuzat la Jurnal TV, dacă a primit vreo propunere de a veni să facă ordine în sistemul de drept din RM. Asta în condițiile în care mai mulți cetățeni ai RM, activiști civici și chiar politicieni au menționat în repetate rânduri că Republica Moldova are nevoie de Kovesi în fruntea Procuraturii Generale pentru a stârpi corupția și a face ordine în republică.
„N-am avut discuții cu nimeni despre așa ceva. Știu că au fost ceva discuții în spațiul public, în urmă cu un an, dar eu eram în procedura de ocupare a funcției de procuror-șef european și n-am urmărit. Oficial nu am fost contactată niciodată de nimeni să mi se ofere vreo funcție sau cetățenia RM. Nu am avut astfel de discuții niciodată”, a declarat Kovesi, în cadrul ediției de aseară a emisiunii „Dialoguri cu Vlad Kulminski”, la Jurnal TV.
Cât despre ce concluzii și-a făcut despre sistemul judiciar din RM, Laura Codruța Kovesi a menționat: „Am fost de mai multe ori în Republica Moldova, în calitate de procuror-șef al DNA. Am participat la mai multe seminare, am fost invitată la forumuri de pregătire, am cunoscut procurori, judecători. Din discuții, impresia mea a fost că sunt foarte multe impedimente legislative pentru procurori, cel puțin la acel moment.”
Procurorul-șef al Parchetului European a fost întrebată și dacă se vede, ipotetic, în funcția de viitor președinte al României.
„Nu mă interesează și nu m-a interesat niciodată o carieră politică. Au fost foarte multe speculații. De fiecare dată am spus nu. Doresc să rămân procuror, acum sunt în această funcție pentru următorii șapte ani, deci nu mă interesează absolut deloc să intru în politică”, a punctat Kovesi.
În altă ordine de idei, șefa Parchetului European a mai spus că majorarea salariilor pentru procurori și judecători trebuie să vină doar la braț cu un pachet de măsuri menite să contracareze corupția, or doar majorarea salariilor nu garantează că mâine toată lumea va fi cinstită.
Sursa:JURNAL TV