Ce spun judecătorii despre cât ar putea dura examinarea dosarului lui Ilan Șor

  • 25 Iulie 2018 21:17
Ce spun judecătorii despre cât ar putea dura examinarea dosarului lui Ilan Șor

Din luna februarie, când dosarul de condamnare a fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor, primar de Orhei, a fost transferat la Curtea de Apel Cahul, au avut loc două ședințe de judecată.

Într-un răspuns al instanței pentru IPN se menționează că examinarea cauzei penale se află la etapa cercetării judecătorești, iar următoarea ședință este planificată pentru data de 8 august. Instanța mai precizează că „legislația nu prevede limite concrete de examinare a cauzei, însă impune ca durata examinării să se încadreze într-un termen rezonabil”.

De la condamnarea lui Ilan Șor pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere a trecut mai bine de un an. Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani, a emis pe 21 iunie 2017, o hotărâre prin care actualul primar de Orhei a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. În aceeași zi, Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar.

Sentința primei instanțe a fost atacată în instanța de apel atât de procuror, cât și de avocații inculpatului și de reprezentantul SA Banca de Economii. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chișinău abia după șase luni, invocându-se traducerea acestuia din română în rusă, iar în februarie a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul. O decizie în acest sens a fost luată de Curtea Supremă de Justiție la cererea lui Ion Pleșca, președintele Curții de Apel Chișinău.

În răspunsul pentru IPN, Curtea de Apel Cahul menționează că dosarul penal în privința lui Ilan Șor a parvenit pentru a fi judecat în ordinea procedurilor de apel de către instanța de apel din Cahul pe 12 februarie 2018. Potrivit datelor din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, cauza penală a fost înregistrată pe 13 februarie. A fost pusă pe rol și până în prezent au avut loc două ședințe. Următoarea ședință este planificată pentru 8 august, ora 11.00. Cauza penală este judecată de un complet de judecători în următoarea componență: Nina Veleva, Evghenii Dvurecenschii și Vitalie Movilă, ultimul fiind și președinte al completului.

Anterior reprezentanții PAS, PPPDA și PLDM declarau că motivele transferării dosarului lui  Ilan Șor la Curtea de Apel Cahul nu sunt credibile. Potrivit lor, acest lucru s-a făcut inclusiv pentru ca presa să nu poată ajunge la ședințele de judecată de pe acest caz.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
25,52
Cer senin
Umiditate:25 %
Vint:3,6 m/s
Tue
22
Wed
22
Thu
21
Fri
22
Sat
22

Ultimele știri

Anatolie Nosatîi: Franța este și va rămâne un susținător ferm și credibil pentru R. Moldova precum și un prieten apropiat în calea noastră de modernizare și transformare în procesul nostru de aderare în UE

Filmul „Omul fără linia vieții” va fi lansat concomitent în Republica Moldova și România

Filmul „Omul fără linia vieții” va fi lansat concomitent în Republica Moldova și România

Listele de candidați pentru alegerile locale generale vor fi întocmite cu respectarea cotei de 40% pentru ambele genuri

Listele de candidați pentru alegerile locale generale vor fi întocmite cu respectarea cotei de 40% pentru ambele genuri

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ministrul Forțelor Armate din Franța, Sébastien Lecornu

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ministrul Forțelor Armate din Franța, Sébastien Lecornu

Comisarul european pentru Transporturi subliniază avantajele unei cooperări și mai strânse între România, Ucraina și R. Moldova: Va crește capacitatea rutelor terestre către porturile dunărene și portul Constanța

Resturile unei rachete au căzut în regiunea transnistreană. Autoritățile de la Chișinău nu confirmă informațiile. La fața locului s-au deplasat observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii

O anchetă ONU aduce dovezi suplimentare privind torturile la care au fost supuși ucrainenii de către ruși, dar și „câteva cazuri” de violențe comise de ucraineni

O anchetă ONU aduce dovezi suplimentare privind torturile la care au fost supuși ucrainenii de către ruși, dar și „câteva cazuri” de violențe comise de ucraineni

Primii șase candidați pentru funcția de primar de Bălți au fost înregistrați

Primii șase candidați pentru funcția de primar de Bălți au fost înregistrați

Olesea Stamate solicită un audit din partea Procuraturii Generale, cu privire la statutul de învinuit al noului membru al CSM, Iulian Muntean

Olesea Stamate solicită un audit din partea Procuraturii Generale, cu privire la statutul de învinuit al noului membru al CSM, Iulian Muntean

Consolidarea dialogului moldo-francez în domeniul apărării și securității regionale, discutată de Dorin Recean și ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu

Consolidarea dialogului moldo-francez în domeniul apărării și securității regionale, discutată de Dorin Recean și ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu

Arhivă Radio Chișinău