Ce majorări ne așteaptă de la 1 aprilie

  • 14 Martie 2016 19:19
Ce majorări ne așteaptă de la 1 aprilie

Dorința autorităților de a majora acumulările la buget pe timp de criză economică prelungită și în lipsa unui Memorandum de asistență financiară cu FMI, forțează statul să caute soluții.

Unele dintre acestea se regăsesc în noua politică bugetar- fiscală, aprobată sâmbătă în ședință de Guvern. Printre noile modificări se numără creșterea de peste trei ori a prețului vinietei, majorarea impozitului pe imobil și o nouă metodologie de calculare a acestuia, majorarea impozitului funciar, a taxelor la importul de autoturisme, a accizelor la alcool și țigări până la nivelul celor din Uniunea Europeană.

Documentul, care ar urma să intre în vigoare din data de 1 aprilie, conține o serie de majorări a accizelor și taxelor, una dintre acestea fiind scumpirea de aproape 4 ori a vinietei. Astfel taxa de drum pe care urmează să o achite proprietarii de autovehicule cu numere străine va fi de 1 euro pentru fiecare zi petrecută pe teritoriul Republicii Moldova. Prețul vinietei va rămâne neschimbat doar pentru termenul de 7 și 15 zile.

O altă prevedere inclusă în noua Politică Bugetar Fiscală este modificarea sistemului actual de evaluare a bunurilor imobiliare. Astfel, începând cu anul în curs, toți proprietarii de imobile vor trebui să-și evalueze proprietatea, din bani proprii, procedură care va trebui repetată o dată la trei ani, iar impozitul va constitui între 0,05%  și 0,3% din valoarea de piață a imobilului. Cei care nu vor respecta legea vor achita o amendă de 100.000 lei, urmând să plătească un impozit de trei ori mai mare.

Totodată, autoritățile propun și majorarea cu 15% a cotelor impozitului funciar pentru terenuri.

De asemenea accizele pentru carburanți, taxele pentru vămuirea mașinilor, accizele la produsele alcoolice și de tutungerie la fel urmează a fi majorate.

Potrivit expertului economic, Corina Gaibu, o politică bugetar-fiscală preponderent  agresivă în raport cu contribuabilii este un fenomen des întâlnit în situațiile de criză economică. Autoritățile au stringentă nevoie de bani, pentru a-și onora obligațiunile și doar printr-o înăsprire a acestor politici ar putea acumula sumele necesare la buget, fapt total nepotrivit în situația actuală, când cei mai afectați vor fi contribuabilii onești.

Pentru a intra în vigoare politica bugetar-fiscală pentru anul 2016 urmează a fi votată de Legislativ.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău