Ce au făcut alte țări europene pentru a-și proteja populația și firmele în fața scumpirilor la energie electrică și gaze (analiză hotnews.ro)
-
26 Ianuarie 2022 12:17
Țările europene nu au reacționat la fel în fața valului de scumpiri la electricitate și gaze, adică la energie în general. Unele au fost mai darnice cu populația, iar altele mai puțin, se arată într-o analiză realzată de hotnews.ro.
De exemplu, potrivit sursei citate, 11 au mers pe reducerea TVA la energie: Belgia, Cipru, Cehia, Estonia, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia și Spania, conform Bruegel. (În anumite state vorbim despre propuneri ce ar urma să intre în vigoare).
Belgia
Pe 2 octombrie, ministrul Energiei Tinne Van de Straeten a propus extinderea tarifului social al energie introdus în timpul pandemiei pentru a permite persoanelor vulnerabile să facă față mai bine crizei din sănătate. Zece zile mai târziu, măsura a fost introdusă în buget și va dura până la finalul lunii martie 2022, vizând aproape 500.000 de gospodării.Ministerul Economiei și Ocupării Forței de muncă a anunțat, din octombrie 2021, că cetățenii vulnerabili vor primi un cec energetic de 80 euro care va fi dedus din factura lor.
Anumite taxe, cum ar fi contribuția federală pentru gaz și electricitate și certificatele de energie verde sunt înlocuite cu accize care pot fi ușor ajustate de Guvern pentru a compensa variațiile prețului la energie. Ideea este de a menține veniturile la un nivel constant, decât a crește odată cu prețurile la energie.
Cipru
Pe 17 septembrie, Guvernul a anunțat o reducere de 10% la facturile pentru electricitate pentru toate gospodăriile care să dureze din noiembrie și până în februarie.Pe data de 4 noiembrie, a fost aprobată o reducere a TVA de la 19% la 5% la facturile de energie electrică pentru grupurile vulnerabile pentru 6 luni. Ministrul Finanțelor a mai afirmat și că va mări plata alocațiilor pentru costul vieții, care va costa statul aproximativ 70 milioane euro, însemnând majorări salariale, indemnizații și pensii, conform publicației Cyprus Mail.
Cehia
În noiembrie și decembrie 2021, electricitatea și gazul au fost scutite de TVA. Guvernul a mai susținut că gospodăriile vor fi scutite de taxele la energie, dacă electricitatea provine din surse regenerabile.Pe 29 decembrie 2021, noul guvern de coaliție a probat Legea privind ajutorul pentru gospodării și antreprenori pentru a oferi asistență direcționată către cei afectați de creșterea prețurilor la energie. IMM-urilor care au avut o creștere a prețurilor la energie de peste 100% și se oferă o garanție de stat cu o rată a dobânzii de 0% pentru a-și acoperi costurile operaționale. Acesta este asigurat în cadrul Programului de Garantare 2015-2023 prin Banca Națională de Dezvoltare.
Estonia
Gospodăriile cu venituri mici vor beneficia (și retroactiv) de prețuri reduse la energie electrică pentru perioada septembrie 2021 – martie 2022.Taxele de rețea pentru toți consumatorii de energie electrică (firme și gospodării) au fost reduse la jumătate din octombrie 2021 și până în martie 2022.
Franța
Pe 15 septembrie, Guvernul a anunțat măsuro pentru o plată unică de 100 euro pentru 5,8 milioane de gospodării care primesc deja tichete de energie.Conform unui material al El Pais, și toți francezii care câștigă mai puțin de 2.000 de euro net, circa 38 de milioane, vor primi, de asemenea, o "indemnizație de inflație" unică, de 100 de euro, pentru a compensa scumpirea carburanților, lucru mentionat si intr-o stire Reuters.
De asemenea, a fost anunțată și plafonarea prețului gazelor până în aprilie 2022.
Pe 9 decembrie, guvernul francez a început discuțiile cu privire la modificările formulei utilizate pentru calcularea tarifelor principalului furnizor de energie electrică din țară – EDF. Noua măsură vine în urma promisiunii premierului de a limita majorarea tarifelor reglementate la 4% pentru tot anul 2022.
Mai mult, Reuters spunea că executivul intenționează să mărească volumul de energie electrică pe care EDF este obligat să o vândă concurenților său cu 50% ca parte a sistemului Arenh (acces reglementat la electricitatea nucleară istorică), care asigură un preț de achiziție preferențial pentru producătorii alternativi, din a doua jumătate a anului 2022.
Din 7 ianuarie 2022, discuțiile sunt în desfășurare, în timp ce măsurile actuale încep să pară insuficiente pentru a limita creșterile la 4% în timpul iernii.
Germania
Conform unui material El Pais, Germania beneficiază de faptul că multe contracte de furnizare de gaze s-au semnat pe termen lung, și de aceea scumpirea încă nu s-a repercutat asupra consumatorilor finali.Totuși, sunt măsuri cu care Guvernul are încredere că va ajuta la moderarea efectului unei viitoare lovituri pentru industrie și gospodării.
Începând din ianuarie, se va diminua cu 43% taxa cu care germanii subvenționează expansiunea regenerabilelor. Executivul speră ca furnizorii de energie să transfere această reducere la clienți. De asemenea, a crescut numărul beneficiarilor de ajutoare pentru locuință destinate familiilor cu dificultăți în a plăti chiria sau cheltuielile locuinței: se calculează că vor fi 640.000 beneficiari în plus.
În Germania există, de asemenea, un bon de mobilitate cu care se subvenționează naveta lungă a angajaților cu resurse reduse, măsură care va fi extinsă în 2022.
Guvernul a anunțat o reducere a suprataxelor EEG – o taxă pe energia electrică, de la 6,5 la 3,72 cenți la prețul pe kWh. Acest preț a intrat în vigoare de la 1 ianuarie și este finanțat din bugetul federal și a prețului mai ridicat la CO2.
Prețul electricității pentru gospodăriile germane sunt cele mai mari din UE.
Citiți continuarea pe hotnews.ro.