Сăutare:zeci de morți
Uniunea Europeană salută acordul între Israel și Hamas, după mai bine de 15 luni de război
Uniunea Europeană „a salutat” miercuri anunțarea unui acord de armistițiu între Israel și Hamas, după mai bine de 15 luni de război, relatează AFP, conform Agerpres.
-
16 Ianuarie 09:12
Discuția Trump-Putin va avea loc în curând. Un consilier al președintelui ales al SUA anunță ce ar trebui să așteptăm de la negocierile de pace
Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin vor avea o discuție telefonică în următoarele zile sau săptămâni, a declarat un înalt consilier al președintelui ales american. Acesta a subliniat…
-
13 Ianuarie 10:29
Atac în masă la New Orleans, cu zeci de morți și răniți. O mașină a intrat în mulțime, apoi șoferul a împușcat spre care oamenii petreceau Revelionul în stradă
Cel puțin 10 persoane au fost ucise după ce un vehicul a lovit persoane care sărbătoreau Anul Nou în New Orleans, au declarat oficialii de urgență. Alte 30 de persoane au fost rănite în incident,…
-
01 Ianuarie 14:11
Șefa statului condamnă ferm atacul terorist din Germania: „Gândurile mele sunt îndreptate către victime și către cei dragi lor”
Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare în care condamnă ferm atacul terorist de la un târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, soldat cu doi morți și zeci de răniți.…
-
21 Decembrie 2024 13:00
Șase morți și zeci de răniți în urma unui atac al armatei ruse asupra orașului Zaporojie
Șase persoane au fost ucise, iar 23 rănite în urma unui atac al Rusiei marți dimineață asupra orașului Zaporojie, în sudul Ucrainei, potrivit unui nou bilanț anunțat de guvernul regional, citat…
-
05 Noiembrie 2024 20:05
VIDEO | Armata ucraineană a lovit un poligon de antrenament al armatei ruse, aflat în apropiere de Donețk. Zeci de militarii ruși au murit
Militarii ucraineni au lovit un teren de antrenament al trupelor ruse, aflat în apropiere de Donețk. Canalul de Telegram ''Vot Chto'' a publicat materialul video care ar fi surprins consecințele atacului…
-
18 Septembrie 2024 14:22
Igor Grosu, după atacul Rusiei asupra spitalului din Kiev: „Acest război împotriva copiilor, împotriva ucrainenilor, este genocid și trebuie pedepsit”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a condamnat atacul Rusiei asupra unui spital pentru copiii din Kiev și a transmis un mesaj de solidaritate ucrainenilor.
-
08 Iulie 2024 18:22
Un nou atac al armatei ruse în Ucraina, cu zeci de morți și răniți. Zelenski cere de la aliații săi occidentali mai multe arme cu rază lungă de acțiune
Atacurile Rusiei împotriva unei localități în regiunea Zaporojie (sud) și asupra unor așezări în regiunea Donețk (est) au făcut sâmbătă, 29 iunie, 11 morți și cel puțin 37 de persoane au…
-
30 Iunie 2024 13:26
Plahotniuc vrea să se întoarcă la Moscova? „Ilan Șor ar putea să negocieze pentru el” (Revista Presei)
Bașcana UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, propulsată în funcție de partidul declarat neconstituțional Șor și cu statut de învinuită pentru acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organiza,…
-
13 Iunie 2024 08:58
Al Doilea Război Mondial a fost un carnagiu și tot ce trebuie să facem pe 9 mai este să comemorăm zecile de milioane de morți (Revista presei)
9 mai - simbol al unității și păcii în Europa: Cum s-a format Uniunea Europeană – un editorial semnat de Nicolae Enciu în Ziarul Național. Fondată pe principiul democrației, drepturilor omului,…
-
09 Mai 2024 09:56
Kievul demontează un monument istoric care evoca prietenia cu Rusia
Primăria din Kiev anunță demontarea unui monument sovietic care evocă prietenia cu Rusia, pe fondul invaziei ruse a Ucrainei, soldată cu zeci de mii de morți în peste doi ani, relatează AFP, potrivit…
-
01 Mai 2024 12:04
Atac masiv în Cehia. Un individ a deschis focul cu o armă cu lunetă de pe un acoperiș din centrul capitalei cehe, Praga
Atacatorul a fost lichidat, a anunțat poliția din Praga, relatează defenceromania.ro. De asemenea, sunt raportați 11 morți și zeci de răniți la locul atacului.
-
21 Decembrie 2023 17:49
Atac armat în Florida, 8 morți. Zeci de focuri de armă au fost trase la o petrecere de Halloween cu sute de oameni
Este stare de alertă în Florida, după ce au fost trase zeci de focuri de armă, la o petrecere de stradă de Halloween din Ybor City Tampa. La eveniment participau sute de persoane. Din primele informații,…
-
29 Octombrie 2023 14:35
Atac armat în SUA cu cel puțin 22 de morți și zeci de răniți. Suspectul este în libertate și ar fi fost internat într-un centru de sănătate mintală
Cel puțin 22 de oameni au fost uciși și până la 60 răniți într-un atac armat în Statele Unite. Poliția a anunțat identitatea și detalii despre atacatorul care încă nu a fost prins. Este un…
-
26 Octombrie 2023 09:16
Zeci de morți, nu sute, la spitalul din Gaza, afirmă un serviciu de informații din Europa
Tirul mortal asupra unui spital din Gaza, pentru care Israelul și mișcările armate palestiniene se acuză reciproc, a făcut „câteva zeci de morți”, și nu sute, a declarat miercuri pentru AFP…
-
19 Octombrie 2023 09:30
Rușii au ucis în medie șase civili ucraineni pe zi în ultima jumătate de an, potrivit ONU
Rusia a ucis în medie șase civili pe zi în Ucraina în ultimele șase luni, conform unui raport al Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, prezentat miercuri la Kiev, care consemnează…
-
04 Octombrie 2023 12:50
O statuie de 8 metri a lui Stalin a fost sfințită în Rusia
În plin război cu Ucraina, rușii sfințesc monumente dedicate lui Stalin, cel care a ras sute de biserici din URSS. Un astfel de monument a fost sfințit într-o regiune de la granița Rusiei cu Estonia…
-
18 August 2023 17:45
VIDEO | Rusia: Cel puțin 27 de morți și zeci de răniți într-o explozie la o benzinărie din Daghestan
Cel puțin 27 de persoane au murit și câteva zeci au fost rănite într-o explozie urmată de un incendiu la o stație de benzină din Daghestan, republică rusă din Caucaz, potrivit unui nou bilanț…
-
15 August 2023 08:39
Joe Biden declară stare de urgență în statul Mississippi, grav lovit de tornade
Președintele american Joe Biden a aprobat duminică decretarea stării de urgență pentru statul Mississippi după ce o furtună puternică a provocat moartea a 25 de persoane aici și a unei persoane…
-
26 Martie 2023 14:00
Grecia: Ministrul Transporturilor și-a anunțat demisia în urma tragediei feroviare din cursul nopții
Ministrul Transporturilor din Grecia, Kostas Karamanlis, și-a anunțat miercuri demisia, în urma coliziunii între două trenuri în centrul țării, accident încheiat cu cel puțin 36 de morți și…
-
01 Martie 2023 17:40