Atac de amploare cu drone și rachete rusești asupra Kievului: cel puțin patru morți și zeci de răniți. Alerte de raid în restul țării

  • 06 Iunie 08:50
Atac de amploare cu drone și rachete rusești asupra Kievului: cel puțin patru morți și zeci de răniți. Alerte de raid în restul țării Sursa foto: Profimedia

Oficialii ucraineni au anunțat că drone și rachete rusești au atacat Kievul în noaptea de joi spre vineri, iar martorii au raportat o serie de explozii și incendii, conform BBC. Cel puțin patru oameni au murit și 20 au fost răniți în capitala Ucrainei. Alte zone din țară, inclusiv Harkov, Sumîi și Lugansk, s-au aflat în sub alerte de raid aerian.

Șeful administrației militare a orașului Kiev, Timur Tkacenko, a declarat, într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram, că au fost găsite resturi provenite de la ținte inamice doborâte. Primarul Vitali Kliciko a oferit, de asemenea, o imagine a pagubelor provocate de loviturile Rusiei asupra Kievului. El spune că există un incendiu și dărâmături căzute în cartierul Solomianski și explozii în Obolon. De asemenea, au izbucnit incendii într-un hangar metalic și la etajul 11 al unui bloc de locuințe cu 16 etaje din cartierul Solomianski.Resturi au căzut peste două mașini în cartierul Darnițki. Un incendiu a izbucnit într-o zonă civilă din Holosiivski, unde dărâmăturile au avariat și o benzinărie. Linia de metrou dintre stațiile Darniția și Livoberejna a fost avariată, potrivit News.ro și Digi24

Ultimul atac al Rusiei are loc la câteva zile după ce Ucraina a lansat cel mai mare atac cu drone cu rază lungă de acțiune, vizând cel puțin 40 de avioane de luptă rusești aflate în patru baze militare.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că, în operațiunea numită „Pânza de păianjen”, desfășurată de serviciul de securitate SBU, au fost folosite 117 drone, fiind lovite „34% dintre purtătoarele de rachete de croazieră strategice [ale Rusiei]”.

Moscova anunțase anterior că are „opțiuni militare pe masă” ca răspuns la atacul Ucrainei.

La începutul acestei săptămâni, Donald Trump a declarat că, în timpul unei convorbiri cu Vladimir Putin, președintele rus a promis „foarte ferm” că va răspunde la recentul atac cu drone asupra bazelor aeriene rusești, lansat de Ucraina.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
16,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:7,2 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău