Сăutare:planificare
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Am pledat, ca de fiecare dată, și pentru acordarea unei atenții specifice securității Republicii Moldova
Președintele Nicușor Dan a afirmat, luni seară, după participarea la reuniunea Coaliției de Voință, că investiția în apărarea și securitatea Ucrainei „este o investiție în propria noastră…
-
14 Iulie 09:20
Promo-LEX. Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din 9 iulie 2026
Ședința plenară a Parlamentului din aceasta săptămână se remarcă prin faptul că deputații au aprobat 14 proiecte de lege, dintre care nouă au relevanță pentru procesul de integrare europeană…
-
11 Iulie 14:45
R. Moldova poate solicita debursarea celei de-a treia tranșe din Mecanismul de Reformă și Creștere. Au fost realizate peste 90% din măsurile planificate pentru semestrul I al anului 2026
Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile planificate pentru semestrul I al anului 2026 în cadrul Agendei de reforme aferente Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027.…
-
10 Iulie 13:00
„Sprijinim Republica Moldova în apropierea de standardele UE”. Comisara euopeană Jessika Roswall a avut întrevederi cu Maia Sandu, Alexandru Munteanu și Cristina Gherasimov
Comisara europeană pentru Mediu, Reziliență în Domeniul Apei și o Economie Circulară Competitivă, Jessika Roswall, a avut întrevederi bilaterale cu peședinta Maia Sandu, premierul Alexandru Munteanu…
-
29 Iunie 13:22
Administrarea armamentului și tehnicii militare neutilizate va fi reglementată printr-o nouă lege
Parlamentul a adoptatun proiect de lege care permite Forțelor Armate să identifice activele care nu mai pot fi utilizate pentru apărarea națională și să transmită dreptul de proprietate sau de folosință…
-
26 Iunie 14:00
Ministerul Energiei a publicat memorandumul pentru construcția unei centrale electrice pe gaze de minimum 100 MW
Ministerul Energiei a publicat, cu acordul tuturor părților semnatare, Memorandumul de Înțelegere semnat la 23 septembrie 2025 cu companiile americane Small Business Consulting Corporation (SBCC) și…
-
25 Iunie 17:00
De ce are nevoie R. Moldova de încă 170 MW de energie eoliană prin mecanismul de licitație. Op-Ed de Dorin Junghietu
În ultimele săptămâni, unii experți și-au pus întrebarea privind necesitatea organizării celei de-a doua licitații pentru capacități eoliene de 170 MW cu obligația de stocare de 44 MWh, lansată…
-
15 Iunie 13:30
Doina Gherman și Oleksandr Merezhko reafirmă: „Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în Uniunea Europeană”
Republica Moldova și Ucraina își reafirmă sprijinul reciproc și angajamentul comun pentru integrarea europeană, au declarat astăzi președinta Comisiei parlamentare pentru politică externă, Doina…
-
04 Iunie 14:07
Dan Perciun: „Nu este nevoie de niciun referendum pentru a afla ce cred părinții și profesorii din Chișinău despre cei șase ani de administrare a școlilor din municipiu”
Nu este nevoie de niciun referendum pentru a afla ce cred părinții și profesorii din Chișinău despre cei 6 ani de administrare a școlilor din municipiu. Este suficientă o vizită în instituțiile…
-
28 Mai 12:25
Credit de 45 de milioane de euro și grant UE de 15 milioane pentru agricultura Republicii Moldova
Republica Moldova va beneficia de un pachet financiar de 60 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de irigare și dezvoltarea agriculturii. Guvernul a aprobat proiectele privind ratificarea…
-
27 Mai 20:09
„Energy Bridge România – R. Moldova” | Dorin Junghietu: R. Moldova a trecut de la supraviețuire energetică la o etapă axată pe dezvoltare, devenind un spațiu atractiv inclusiv pentru companiile din România
Rep. Moldova a trecut de la supraviețuire energetică la o etapă axată pe dezvoltare, devenind un spațiu atractiv inclusiv pentru companiile din România, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu…
-
27 Mai 14:00
Peste 1.200 de contestații în achiziții publice au fost înregistrate anul trecut
Autoritatea Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) a examinat în 2025 un total de 1.206 contestații în domeniul achizițiilor publice și sectoriale.
-
14 Mai 16:48
Un distrugător britanic se îndreaptă către Orientul Mijlociu. Misiunea HMS Dragon în strâmtoarea Ormuz
Un vas militar din forțele navale britanice se îndreaptă spre Orientul Mijlociu pentru a fi pregătit să se alăture unei misiuni internaționale de protejare a navigației în strâmtoarea Ormuz, transmit…
-
09 Mai 18:37
Comisia Electorală Centrală a lansat o platformă digitală pentru monitorizarea proceselor electorale
Comisia Electorală Centrală (CEC) a elaborat și testează versiunea digitală a Programului calendaristic pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale noi și a referendumurilor locale programate…
-
07 Mai 12:24
Alianță navală în pregătire: 30 de țări discută la Londra despre protejarea traficului din Strâmtoarea Ormuz
Regatul Unit a anunțat că va găzdui miercuri și joi militari din aproximativ 30 de țări pentru a discuta despre formarea unei misiuni conduse de Londra și Paris pentru protejarea navigației în…
-
22 Aprilie 10:17
Poliția de Frontieră: Verificați documentele înainte de a călători în Uniunea Europeană. Recomandările pentru cetățeni
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Republicii Moldova vine cu un set de recomandări pentru cetățenii care intenționează să călătorească în statele Uniunii Europene și îi îndeamnă…
-
17 Aprilie 15:01
Ambasadorul rus Oleg Ozerov a cerut o întrevedere cu Evghenia Guțul. Motivul pentru care solicitarea a fost respinsă
Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a solicitat o întrevedere cu bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, în penitenciar. Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor,…
-
16 Aprilie 11:38
Publicat în Monitorul Oficial: Republica Moldova adoptă standarde europene pentru întreaga rețea națională de transport
Republica Moldova adoptă standarde europene pentru întreaga rețea națională de transport, astfel încât toate investițiile în infrastructura rutieră, feroviară, fluvială și aeriană să corespundă…
-
09 Aprilie 10:30
MALURI DE PRUT | România și Rep. Moldova, interconectate prin proiecte comune de dezvoltare - Ion Ștefanovici, președintele CAPDR (AUDIO)
La finalul lunii mai, o delegație comună de pe ambele maluri ale Prutului, formată din primari și președinți de județe și raioane, mediu de afaceri, ONG-uri și mass media, urmează să meargă…
-
07 Aprilie 12:18
ADR Centru din R. Moldova își consolidează capacitățile instituționale printr-un parteneriat strategic cu specialiști din România și Italia (Video)
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru din Republica Moldova a finalizat o etapă esențială în consolidarea capacităților sale instituționale, desfășurată în parteneriat strategic cu ADR…
-
04 Aprilie 15:00

