Care sunt PRIORITĂȚILE Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei
-
18 Septembrie 2015 17:20
Noua conducere a Ministerului Muncii și Protecției Sociale și-a anunțat prioritățile strategice.
Între acestea se numără reformarea sistemului de pensii și revizuirea celui de acordare a ajutoarelor sociale, astfel încât să fie mai echitabile și sustenabile. Experții străini bat alarma că reformele în acest domeniu trebuie să se producă urgent, iar cei locali amintesc de faptul că promisiuni în acest sens au fost făcute în nenumărate rânduri de către demnitari, dar nu au fost îndeplinite până în prezent.
Între obiectivele Ministerului Muncii și Protecției Sociale se numără crearea unui sistem de pensii echitabil, prin eliminarea privilegiilor pe care le au unele categorii de contribuabili, majorarea vârstei de pensionare, dar și îmbunătățirea mecanismului de acordare a prestațiilor sociale, a anunțat ministrul Mircea Buga, în cadrul unei conferințe de presă.
„Unificarea treptată, graduală a sistemului de pensii este un deziderat major al ministerului, dar și ajustarea graduală a vârstei de pensionare, model care nu a fost ajustat din anul 2003. Mecanismul de prestații sociale – un sistem care nu este clar nici colegilor care lucrează în sistem, nemaivorbind de cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Mircea Buga.
Experții, pe de altă parte, afirmă că au mai auzit asemenea promisiuni de-a lungul ultimilor ani, dar nu au fost luate măsuri pentru că acestea nu sunt populare, după cum afirmă sociologul Diana Cheianu.
„Măsurile sunt radicale, drastice și ele au fost abandonate pentru că afectează imaginea celor care sunt la conducerea, în primul rând, a acestui minister, dar în general vor trezi și nemulțumiri în masă. Acesta este motivul din care până acum s-au tot lăsat în umbră aceste probleme, dar nu mai pot fi lăsate”, a constatat Diana Cheianu.
Reprezentantul Băncii Mondiale în Moldova, Alex Kremer, a remarcat faptul că în aceste sectoare, cel al pensiilor și cel al ajutoarelor sociale, este nevoie de intervenție cât mai rapidă, în caz contrar, consecințele ar putea fi grave, în contextul unei populații tot mai îmbătrânite.
„Mulți bani din ajutoarele sociale ajung la oameni care nu au cel mai mult nevoie de ei. Totodată, Moldova trebuie să majoreze vârsta de pensionare, care este mult mai mică decât în alte țări europene. Guvernul va da dovadă de curaj dacă va încerca să rezolve această problemă acum, fără să o mai amâne până când va fi mult mai greu de soluționat”, a mărturisit Alex Kremer.
Alex Kremer a făcut trimitere, în acest context, la datele statistice care arată că dacă în 1999 pensiile reprezentau 4,4 la sută din PIB, anul trecut acestea s-au ridicat la 7,5 la sută. Totodată, numărul contribuabililor a scăzut cu 40 la sută în această perioadă, iar volumul pensiei s-a diminuat de la 40 la sută din salariu, la 28 la sută.