Ca să nu înghețăm la iarnă, s-ar putea să suportăm majorarea tarifelor și să achităm investiții de 15 miliarde lei (Mold-street)
-
05 Septembrie 2019 11:01
Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță că în cadrul unei vizite oficiale a Bruxelles, ministrul Vadim Brînzan a discutat cu directorul general adjunct pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Katarina Mathernová mai mute subiecte legate de securitatea energetică a Republicii Moldova.
E vorba despre obținerea unui credit de urgență pentru achiziționarea și stocarea a aproximativ 400 milioane metri cubi de gaze în lunile ianuarie și februarie 2020, căile de întărire a securității energetice, planurile de dezvoltare energetică pe termen scurt și mediu, investițiile în eficientizarea consumului de energie.
100 milioane de dolari pentru ca să nu înghețăm 2 luni
„De asemenea, a fost discutată ideea creării unui depozit de stocare a gazelor naturale în Republica Moldova, care ar putea fi procurate și stocate direct de pe piețele competitive, asigurând astfel securitatea energetică a țării”, se arată într-un comunicat de presă al MEI.
În comunicat nu este specificat despre mărimea creditului, dar la prețul actual al gazelor, doar achiziționarea și stocarea a 400 milioane metri cubi de gaze ar necesita circa 100 milioane de dolari. Un alt aspect este că practic nu este luată în calcul punerea în funcție a conductei Ungheni-Chișinău, așa cum tot au promis și promit autoritățile.
Mold-street atrage atenția spre revenirea la ideea creării unui depozit de stocare a gazelor în țara noastră, despre care periodic își aduc aminte autoritățile. O fac însă mai degrabă pentru a demonstra că examinează toate posibilitățile de a asigura țara cu resurse energetice.
Noiembrie 2013: Uniunea Europeană ar putea finanța proiectul de construcție în Republica Moldova a unui depozit de gaze, anunța vicepremierul de atunci Valeriu Lazăr. El la fel a vorbit și despre alte proiecte din sectorul energetic, care însă așa-și nu au fost realizate.
Octombrie 2014: După vizitele la Washington și Berlin, Andrian Candu, ministrul Economiei de atunci a anunțat despre faptul că partenerii externi ar fi gata să elaboreze și să finanțeze un pachet energetic anticriză pentru Moldova, în cazul unei eventuale crize a gazelor. O componentă a acestui plan era construcția unui depozit de gaze.
Septembrie 2019: Un nou anunț de acest fel, deja al actualului ministru al Economiei Vadim Brînzan.
Până acum totul a rămas și va rămâne la stadiul de proiect, deoarece nu se găsesc bani pentru astfel de proiecte. Or astfel de proiecte sunt extrem de costisitoare.
Depozite cu ajutorul Gazprom-ului
După ce în ianuarie 2009 Gazprom a sistat pentru aproape două săptămâni livrările de gaze prin Ucraina, iar Republica Moldova a fost salvată de la îngheț datorită metanului luat din conducta ce vine de la depozitul Bogordceni din Ucraina, autoritățile au tot vorbit despre un astfel de proiect.
Nu putem spune că în decurs de un deceniu nu s-a făcut chiar nimic. Au fost efectuate cercetări științifice, inclusiv pe teren și există deja și o serie de recomandări. Cel mai curios este că studiile s-au făcut în special pe banii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și a gigantului rus Gazprom.
Un studiu de prefezabilitate a fost efectuat în 2011-2012 de cercetătorii de la Institutul de Energetică în colaborare cu cei de la Institutul de Geologie și Seismologie al Academiei de Științe, la comanda Moldovagaz și cu aprobarea Gazprom.
citiți continuarea pe moldstreet.com.