BNM impune un șir de măsuri care să prevină răspândirea virusului COVID-19

  • 16 Martie 2020 16:58
BNM impune un șir de măsuri care să prevină răspândirea virusului COVID-19

Banca Națională a Moldovei impune un șir de măsuri care să prevină răspândirea virusului COVID-19 și care să asigure în continuare funcționalitatea sistemului financiar-bancar al țării. Măsurile sunt necesare pentru a proteja sănătatea angajaților băncilor și a clienților lor pentru ca aceștia să beneficieze fără întrerupere de serviciile solicitate, transmite IPN.

BNM îndeamnă cetățenii să respecte strict regulile de comportament și de igienă, iar dacă prezența fizică nu este obligatorie, se recomandă utilizarea sistemelor de deservire la distanță, a instrumentelor și serviciilor de plată fără numerar, cum ar fi aplicațiile internet-payments, mobile payments, cardurile de plată, transferul de credit (ordinul de plată), care permit efectuarea plăților de la orice calculator sau dispozitiv mobil.

La fel, în scopul prevenirii răspândirii COVID-19, Banca Națională a luat măsuri sporite de protecție, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Procesele operaționale critice și continuitatea activității instituției vor fi asigurate pe tot parcursul acestei perioade. În același timp, a fost lansat procesul de activitate la distanță pentru mai multe categorii de angajați.

Banca Națională, băncile licențiate și prestatorii de servicii de plată nebancari își continuă activitatea asigurând toate serviciile financiare prestate. Totodată, mai multe bănci au anunțat program de lucru prescurtat sau modificat pentru deservirea fizică a clienților.

Informații suplimentare pot fi solicitate la telefon sau adresa electronică ale băncilor licențiate. Datele de contact pot fi accesate pe pagina web a BNM.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău