Bloomberg: Directorul general al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva, favorită la preluarea postului de președinte al Comisiei Europene
-
15 Mai 2019 11:24
Liderii UE analizează posibilitatea ca directorul general al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva, să fie următorul președinte al Comisiei Europene, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, scrie Agerpres.
Această funcție este una dintre cele trei poziții de top din instituțiile comunitare care devine vacantă în următoarele luni, alături de președinția Consiliului European și a Băncii Centrale Europene (BCE).
În timp ce guvernele sunt angajate în negocieri intense pentru aceste poziții, liderii au discutat potențialele nominalizări săptămâna trecută la Sibiu, în cadrul summitului consacrat viitorului post-Brexit al UE, iar Kristalina Georgieva, din Bulgaria, a fost desemnată ca unul dintre principalii competitori la președinția Comisiei Europene, susțin sursele. Liderii europeni ar urma să-și prezinte lista scurtă de opțiuni la un alt summit, care va avea loc în 28 mai la Bruxelles, după alegerile de săptămâna viitoare pentru Parlamentul European.
Kristalina Georgieva a ocupat în trecut funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene și în perioada 2014 - 2016 a fost comisar pentru buget, supervizând prima reducere a bugetului multianual al UE.
Ea a lucrat pentru prima dată în 1993 pentru Banca Mondială și din 2017 este director general al instituției financiare mondiale. Un purtător de cuvânt al Băncii Mondiale a precizat că instituția nu comentează asupra speculațiilor privind angajații săi.
Ca și actualul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Kristalina Georgieva este membru al alianței de centru-dreapta, care se estimează că va obține cele mai multe mandate în Parlamentul European, ceea ce ar sprijini candidatura sa pentru a conduce executivul comunitar.
De asemenea, multe guverne din UE cred că e rândul ca o femeie să dețină pentru prima dată una din pozițiile cheie și fac presiuni să fie desemnată o reprezentantă din Europa de Est, susțin sursele.
Numirea sa ar oferi Franței și Germaniei, cele mai puternice economii ale UE, oportunitatea de a deține cel puțin una dintre celelalte două poziții de top din instituțiile comunitare.
Sursa:Agerpres