Blindate Bradley și sisteme antiaeriene HAWK. Administrația Trump aprobă un al doilea pachet de ajutor militar pentru Ucraina

  • 24 Iulie 10:24
Blindate Bradley și sisteme antiaeriene HAWK. Administrația Trump aprobă un al doilea pachet de ajutor militar pentru Ucraina

Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare către guvernul Ucrainei de vehicule de luptă pentru infanterie Bradley, dar și a unor sisteme de rachete antiaeriene HAWK Faza III.

Statele Unite au anunțat miercuri ca au aprobat o vânzare de arme către Ucraina, vizând în special apărarea antiaeriană în valoare de 322 de milioane de dolari, transmite defenseromania.ro.

Aceasta este a doua vânzare de arme către Ucraina care include și vehicule blindate de la revenirea la putere a președintelui Donald Trump, în ianuarie, și survine după ce președintele Trump a promis că va trimite arme pentru a consolida apărarea Kievului împotriva Rusiei.

Mai exact, Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare către guvernul Ucrainei de vehicule de luptă pentru infanterie Bradley, precum și de echipamente pentru întreținerea și repararea acestora.

Potrivit Agenției de Cooperare în Securitate și Apărare a SUA (DSCA), valoarea totală a tranzacției în SUA a fost estimată la aproximativ 150 de milioane de dolari.

Ulterior, DSCA a relatat că Departamentul de Stat a decis să aprobe posibila vânzare către autoritățile ucrainene a sistemelor de rachete antiaeriene HAWK Faza III (cunoscute și sub numele de MIM-23 Hawk), precum și a echipamentelor necesare funcționării acestor sistem și a echipamentelor auxiliare în valoare de aproximativ 172 de milioane de dolari.

Potrivit oficialilor, acordul prevede și includerea unor facilități de întreținere pentru sistemul de rachete HAWK, mai exact:

  • camioane de cinci tone;

  • piese de schimb;

  • scule pentru reparații și revizii;

  • seturi de scule;

  • echipamente de testare;

  • piese de schimb pentru rachetele MIM-23 HAWK și repararea acestora;

  • alte elemente de logistică și sprijin pentru apărare aeriană.

WK dn dotarea Armatei României / Foto: Cornelia Bădin

Deși acest tip de armă are o vechime de peste 60 de ani, este un sistem simplu, fiabil și extrem de mobil. HAWK este ușor de modernizat și funcționează excelent - inclusiv la altitudini foarte mici, de 60 de metri - împotriva dronelor mai lente și a rachetelor de croazieră. În plus, muniția sa este compatibilă cu sistemul de rachete antiaeriene americano-norvegian NASAMS, care se află, de asemenea, în Ucraina.

HAWK nu este în aceeași clasă cu sistemul de apărare antiaeriană Patriot, are o rază de acțiune mult mai scurtă, dar principalul dezavantaj al sistemului este că radarul său sensibil la bruiaj.

Hawk au fost primele sisteme de rachete de proveniență occidentală din dotarea Armatei României. În anul 2006 a fost înființat Batalionul Hawk. Șase ani mai târziu, batalionul a executat primele trageri de luptă reale cu acest tip de rachete.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
14,24
Câțiva nori
Umiditate:44 %
Vint:6,69 m/s
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău