Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului din perioada 13 – 28 aprilie

  • 10 Aprilie 2023 17:25
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului din perioada 13 – 28 aprilie

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului care vor fi convocate în perioada 13 – 28 aprilie 2023, transmite Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

În această perioadă, deputații vor examina, în lectură finală, modificări la mai multe acte normative: Legea comunicațiilor poștale, Legea privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare și Legea privind activitatea de asigurare sau reasigurare. Tot în a doua lectură va fi examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative cu scopul simplificării unor proceduri în procesul penal, documentul privind implementarea Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și inițiativa legislativă prin care se urmărește îmbunătățirea mecanismului de eliberare a licențelor obligatorii.

În prima lectură, va fi examinat proiectul de lege cu privire la garantarea depozitelor în bănci, proiectul de lege privind avertizorii de integritate și proiectul de lege privind Banca biologică umană. Pe ordinea de zi a mai fost inclus proiectul de lege care vizează modul de administrare a drumurilor, precum și inițiativele legislative care prevăd modificări la Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, la Legea viei și vinului și la Legea cu privire la mărimea, modul și temenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.

În plenul Parlamentului vor fi propuse spre examinare și ratificarea unor acorduri: Acordul cu Georgia cu privire la recunoașterea și protecția reciprocă a indicațiilor geografice, semnat la Tbilisi la 1 februarie 2023; Acordul cu Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri, semnat la Lyon la 29 iunie 2022; Acordul cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii privind statutul, privilegiile și imunitățile Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova, semnat la Chișinău la 11 ianuarie 2023.

În aceeași perioadă, în plenul Parlamentul va fi prezentat raportul de activitate pentru anul 2022 al Consiliului Audiovizualului și raportul privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anul 2020.

Joi, 13 aprilie 2023, ședința plenară va începe la ora 10:00.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău