BERD va susține Ministerul Mediului în implementarea politicii în domeniul managementului deșeurilor

  • 03 Septembrie 2021 15:55
BERD va susține Ministerul Mediului în implementarea politicii în domeniul managementului deșeurilor

Ministrul Mediului, Iuliana Cantargiu, a discutat cu Angela Sax, șeful biroului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) din Republica Moldova, în cadrul unei întrevederi oficiale, la minister. Scopul a fost de a nominaliza prioritățile Guvernului în domeniul protecției mediului și de a stabili obiectivele de cooperarea pe viitor.

Potrivit unui coumunicat al Ministerului, în cadrul întrevederii, ministrul a vorbit despre Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea și funcționarea ministerului și importanța restructurării administrației publice centrale de specialitate, menționând că Ministerul Mediului este autoritatea centrală care are misiunea prioritară de protecție și gestionare durabilă a resurselor naturale, prin elaborarea politicilor publice eficiente în domeniile protecției mediului și utilizării sustenabile a resurselor naturale.  De asemenea, Iuliana Cantargiu a  accentuat faptul că, implementarea proiectelor de infrastructură în domeniul aprovizionării cu apă și sanitație, conform restructurării, este o prioritate ce revine altui minister.  

Dialogul oficialilor a fost centrat pe schimbul de opinii referitor la prioritățile și obiectivele ministerului în domeniul protecției mediului, în special ce vizează domeniul managementul deșeurilor și perspectivele de cooperare, în acest sens. În context, ministrul a menționat că, în lista de priorități rămâne: politica în domeniul managementul deșeurilor axat pe regionalizare, promovarea economiei circulare și responsabilității extinse a producătorului.

Șeful BERD, Angela Sax, a apreciat pozitiv decizia de a soluționa problema deșeurilor prin continuarea politicii în domeniul managementul deșeurilor și prin implementarea Acordului de împrumut în Regiunile de Management al Deșeurilor (RMD) nr. 1,5 și 8. În context, oficialul a menționat disponibilitatea BERD de a continua acordarea asistenței tehnice în procesul de actualizare a Studiilor de fezabilitate în RMD nr.1 și 8. Concomitent, menționând că, până la finele lunii septembrie va fi actualizat Studiul de fezabilitate pentru regiunea pilot - RMD nr.5.

În același sens, părțile au convenit asupra organizării unor întruniri teritoriale cu autoritățile publice locale din RMD nr. 1 și 8, pentru a-i informa despre importanța conlucrării cu experții COWI în vederea demarării procesului de colectare a informațiilor pentru actualizarea Studiilor de fezabilitate, precum și informarea autorităților publice locale din RMD nr. 5 - regiune pilot,  despre concluziile experților referitor la aspectele instituționale privind crearea operatorului regional.

Ministrul Iuliana Cantargiu, a precizat că, pentru impulsionarea procesului de comunicare cu autoritățile publice locale, în perioada 13-24 septembrie vor avea loc întâlniri de lucru în regiuni, prioritar fiind  RMD nr.5 (raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni) regiune pilot,  unde este la etapa finală actualizarea Studiului de fezabilitate și urmează a fi inițiat procesul de planificare și finanțare.

Părțile au reiterat angajamentele asumate în cadrul Acordului de finanțare, inclusiv, referitor la asigurarea cofinanțării proiectelor din bugetul de stat conform liniilor bugetare asigurate de programe prin intermediului Fondului Ecologic de stat, cât și angajamentul BERD de a identifica componenta de grant la împrumutul acordat pentru prima tranșă de 25 mii de Euro.

În perioada activității BERD în R. Moldova au fost semnate 125 proiecte în valoare cumulativă de 1326,0 mln. EUR pentru finanțarea proiectelor în diverse sectoare ale economiei naționale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău