Basescu a venit cu 2 propuneri de premier la Cotroceni - susținătorii R.Moldova Siegfried Muresan si Eugen Tomac
-
17 Ianuarie 2018 16:25
Fostul președinte al României, Traian Băsescu s-a prezentat cu două propuneri de premier la Palatul Cotroceni - Siegfried Mureșan și Eugen Tomac, afirmând că, dacă prima variantă va fi respinsă de Parlament, a două va trece cu siguranță, deoarece niciun parlamentar nu dorește alegeri anticipate.
După ce a criticat "proasta guvernare" asigurată de Sorin Grindeanu și de Mihai Tudose, Băsescu a argumentat că nu există "niciun motiv ca despre guvernele PSD-ALDE să se poată spune că se justifica menținerea lor la guvernare", relatează HotNews.ro
În opinia sa, "guvernele Grindeanu și Tudose sunt desprinse de realitățile UE și așa este și PSD", singura preocupare fiind asigurarea puterii lui "Daddy (Liviu Dragnea, liderul PSD- n.red.), elementul central al politicilor guvernamentale ale României".
"Am susținut în fața președintelui că PSD nu merită și nu trebuie să guverneze", a spus Traian Băsescu.
Potrivit acestuia, a doua variantă de premier "nu mai are cum să cadă":
"Uitați-vă la PSD, îi vedeți cu poftă să plece într-o nouă campanie? Ca de altfel și PNL, PMP, toată lumea".
Prima propunere, europarlamentarul Siegfried Mureșan, "spre deosebire de doamnă din ... Videle nu?, doamna Dăncilă, de la Videle, are două mandate și nu s-a auzit de domnia sa prin PE. În schimb, Mureșan a fost negociatorul bugetului UE pentru 2018, vorbește 4 limbi străine și are o puternică susținere în Partidul Popular European, unde este purtător de cuvânt”.
A doua propunere este legată și de centenarul Unirii, Eugen Tomac.
"Plec de la premisă cinstită și limpede că Parlamentul nu va risca să pice două guverne", a subliniat Băsescu, care susține că în cine nu crede că în "PSD au apărut fisuri e copil".
Traian Băsescu nu este ingrijoarat nici de o evantuala încercare de suspendare a lui Klaus Iohannis:
"Dacă PSD vrea să îl facă președinte pentru al doilea mandat de pe acum nu pot să facă decât o suspendare", a răspuns el.