A revenit pe meleagurile natale după 70 de ani. El povestește despre viața în Chișinăul interbelic, refugiul basarabenilor și a familiei sale la Timișoara după ocupația sovietică a Basarabiei și  despre România în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial:

Eugen Statnic: Când am plecat în 1944, la 15 ani, eram elev la Liceul Hașdeu din Chișinău, liceul era atunci în clădirea unde este acum Muzeul Național de Istorie și Arheologie, una din cele mai frumoase clădiri din Chișinău. Familia noastră a trăit anul de ocupație sovietică, acest an a fost foarte greu, din punct de vedere politic a fost teroare, au fost foarte multe deportări, din familia noastră, cam jumătate din toate neamuri au avut de suferit, au fost parte deportați, un unchi de-al meu a fost chiar împușcat, pentru că ar fi fost culac. Pentru noi, acest an de ocupație sovietică ne-a schimbat soarta. Oprimarea și teroarea și frica de deportare, toate astea au rămas adânc în memoria noastră…

Când am revenit în Basarabia, după 70 de ani de când am plecat din Chișinău, 23 martie 1944, și am revenit în ziua de 31 august 2014, după 70 de ani și trei lunii când am pus piciorul din nou pe pământul Chișinăului. Pentru mine a fost o mare revelație, și un mare eveniment să revăd liceul meu, acum nu mai e liceu, ci a fost reconstruit ca Muzeu de Istorie, să văd Liceul Dadiani, care acum e Muzeul de Artă, unde era un liceul de domnișoare frumușele și noi eram acolo alături și ne tot uitam așa peste gard, la16-17 ani. Alături era fostul Liceul Teologic. Pur și simplu, când am pus piciorul pe pământul Chișinăului am plâns de emoție și de fericire. Am prezentat atunci o carte ”Părinții Războaielor”, am cunoscut atunci foarte mulți oameni, acești oameni m-au uimit și am zis că nu poate să fie Moldova cea mai săracă țară din Europa când are astfel de oameni, astfel de intelectuali și astfel de patrioți”.