Banca Angliei avertizează că efectele Brexit vor fi mai grave decât criza financiară, în lipsa unui acord cu UE

  • 24 Decembrie 2018 15:37
Banca Angliei avertizează că efectele Brexit vor fi mai grave decât criza financiară, în lipsa unui acord cu UE

Banca Angliei avertizează că efectele Brexit vor fi mai grave decât criza financiară, în lipsa unui acord cu Uniunea Europeană. Pe de altă parte, lipsa unui document privind Brexitul va duce la o nouă retrogradare a ratingului de credit al Marii Britanii, a atras atenția Agenția de evaluare financiară Fitch.

Economia Marii Britanii riscă să fie afectată mai grav decât în timpul crizei financiare, în cazul în care retragerea țării din UE se va produce în mod dezordonat - avertizează Banca Angliei.

Proiectul de acord Brexit, elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles, este contestat de numeroși politicieni britanici. Cel puțin cinci membrii ai Guvernului au demisionat, în semn de protest față de documentul care riscă să fie respins de Parlamentul la Londra.

În acest caz, Marea Britanie ar putea fi nevoită să se retragă din blocul comunitar, fără niciun acord sau ar avea ca opțiune un nou referendum, alegeri parlamentare anticipate sau amânarea Brexit. De altfel, Comisia Europeană a adoptat deja o serie de măsuri și în domeniul finanțelor, în cazul în care Parlamentul de la Londra va respinge planul privind ieșirea Marii Britanii din UE.

Banca Angliei a avertizat, într-un raport de evaluare, că economia Marii Britanii riscă să se diminueze cu 8% în doar un an, comparativ cu 6,25%, în timpul crizei financiare, din cauza lipsei de credibilitate a Londrei pe piețele financiare și a întârzierilor în procedurile vamale. Un analist Fitch, citat de Agenția Reuters, susține că ieșirea din UE, în martie 2019, fără un acord de tranziție, va duce probabil la intrarea în recesiune a economiei britanice.

Sursa: RRA

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău