Baba Dochia și-a scuturat cojoacele peste Republica Moldova. Cum drumarii au făcut față ninsorii și ce timp ne așteaptă în următoarele zile
-
20 Martie 14:13
În mai multe regiuni din nordul și centrul Rep. Moldova ninge astăzi, iar în unele sectoare ninsorile sunt chiar abundente. Drumarii sunt mobilizați și intervin cu lucrări de deszăpezire și răspândire a materialului antiderapant pe drumurile publice naționale, după cum informează Administrația de Stat a Drumurilor. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat „în luna martie, practic în fiecare an, se formează straturi de zăpadă în raioanele de Nord, iar în cele din Centrau și Sud – odată la doi ani”, transmite Radio Chișinău.
Drumurile publice naționale nu sunt blocate, însă, din cauza ninsorii circulația rutieră este asigurată în condiții de iarnă, a declarat pentru Radio Chișinău șefa Serviciului de Comunicare al Administrației de Stat a Drumurilor, Elena Dintiu.
„În mai multe regiuni din nordul și centrul țării, ninge, iar în unele sectoare ninsorile sunt chiar abundente. Drumarii sunt mobilizați și intervin cu lucrări de combatere a lunecușului, deszăpezire și răspândire a materialului antiderapant pe drumurile publice naționale. Mai exact, unitățile teritoriale S.A. „Drumuri” intervin în sectoarele Briceni, Soroca, Șoldănești, Florești, Sănătăuca, Rezina, Călărași, Ungheni, Strășeni și altele. În procesul tehnologic sunt antrenate 23 utilaje speciale și circa 36 muncitori rutieri. Până în prezent au fost răspândite aproximativ 28,86 tone de material antiderapant și 82,5 tone de sare tehnică. Menționăm că la moment nu există drumuri publice naționale blocate, iar circulația rutieră este asigurată în condiții de iarnă. Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să conducă cu maximă prudență, să adapteze regimul de viteză la condițiile de drum”, a declarat Elena Dintiu.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pentru următoarea noapte se prognozează precipitații sub formă de lapoviță și ploi izolat puternice, pe drumuri se va forma ghețuș, minimele termice vor fi în jur de 0 grade.
„La moment izolat în Rep. Moldova cad precipitații sub formă de lapoviță, ploaie și ninsoare, iar temperaturile variază între +2 - +5 grade Celsius. Strat de zăpadă s-a format izolat în jumătatea de Nord a țării cu un strat de zăpadă de 2cm. Local în jumătatea de Nord s-a format și depuneri complexe, dar și pe drumuri ghețuș. Pentru următoarea noapte se prognozează precipitații sub formă de lapoviță și ploi izolat puternice. Pe drumuri se va forma ghețuș, pentru că temperaturile minime vor fi în jur de 0 grade. Pentru mâine ziua se prognozează maxime de +4 - +9 grade. În linii generale putem spune că în luna martie se formează strat de zăpadă practic în fiecare an în raioanele de Nord, însă în raioanele centrale și Sudice odată la doi ani. În intervalul de 22-24 martie se prognozează vreme fără precipitații, însă începând cu data de 25 martie iarăși vor apărea precipitații datorită unui ciclon atlantic”, a precizat Natalia Gherasim.
În contextul precipitațiilor sub formă de ninsoare și lapoviță, poliția Rep. Moldova recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere și să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic.
În context:
- Ninsoare și lapoviță în nordul și centrul Republicii Moldova. Recomandările Poliției pentru șoferi
- Drumarii intervin cu 23 de autospeciale pe traseele din nordul și centrul Republicii Moldova
- Circulația îngreunată pe unele drumuri din Republica Moldova din cauza ninsorii