Avocatul lui Ilan Șor și Veaceslav Platon neagă acuzațiile de influență asupra Comisiei Vetting prin intermediul Tatianei Răducanu. Platon: „Eu influențez, dar cum eu influențez, asupra cui influențez este know how-ul meu” (Revista presei)

  • 15 Mai 10:48
Avocatul lui Ilan Șor și Veaceslav Platon neagă acuzațiile de influență asupra Comisiei Vetting prin intermediul Tatianei Răducanu. Platon: „Eu influențez, dar cum eu influențez, asupra cui influențez este know how-ul meu” (Revista presei)

Tatiana Răducanu, care a deținut concomitent funcția de membru al Comisiei Pre-Vetting și al Comisiei Vetting, a demisionat, informează Jurnal.md. Se întâmplă după ce în spațiul public a fost distribuită o scrisoare semnată de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în care este menționat că Răducanu ar fi executat comenzile fugarului Veaceslav Platon și ale juristului Aureliu Colenco, avocat care reprezintă interesele lui Ilan Șor. În scrisoarea informativă către mai mulți judecători, procurori și reprezentanți ai societății civile Veronica Dragalin ar menționa că în aprilie curent, în cadrul unui dosar penal, Procuratura Anticorupție a obținut informații dintr-un telefon mobil, care i-ar fi aparținut lui Veaceslav Platon. Este vorba despre sute de mesaje cu discuții între Platon și Aureliu Colenco, care ar fi fost expediate pe parcursul mai multor ani. Cei doi ar fi discutat inclusiv despre relația lor cu Tatiana Răducanu. Peste câteva ore de la publicarea scrisorii cu pricina, deputatul PAS, Veronica Roșca, șefă a Comisiei Juridice, Numiri și Imunități, a anunțat că în adresa Comisiei a venit o cerere de demisie din calitatea de membru din comisiile de Pre-Vetting și Vetting semnată de Tatiana Răducanu. Contactată pentru o reacție, Răducanu a spus că se simte rău și că toate explicațiile le găsim în cererea de demisie. Aceasta a scris că acuzațiile invocate sunt false și nu corespund realității. Răducanu a menționat că a fost nevoită să demisioneze, pentru a nu compromite procesul de Vetting, transmite Radio Chișinău.

După ce, ieri, 14 mai, în spațiul public a fost distribuită o scrisoare semnată de șefa PA, Veronica Dragalin, potrivit căreia Tatiana Răducanu, membră a comisiilor pre-vetting și vetting, care între timp a demisionat, „este apropiată și a acționat în interesele lui Veaceslav Platon și lui Aureliu Colenco, actualul avocat principal care reprezintă interesele lui Ilan Șor”, ZdG a discutat cu Aureliu Colenco și Veaceslav Platon despre acuzațiile aduse. Niciunul nu a confirmat schimbul de mesaje, ambii aducând același argument: „Colenco nu discută prin mesaje text, ci doar prin apeluri”. Colenco a menționat că „Platon influențează Comisia Vetting, eu am auzit, dar nu prin intermediul lui Răducanu”. Iar Platon, pe un ton ironic, a punctat că „Eu influențez, dar cum eu influențez, asupra cui influențez este know how-ul meu. Dacă voi împărtăși cu dumneavoastră, pe voi tot voi începe să vă influențez”. Procuratura Anticorupție nu a venit cu o reacție până în momentul publicării articolului.

Au discutat prin mesaje despre Tatiana Răducanu? Se întreabă și NewsMaker. Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon infirmă că ar fi discutat vreodată prin mesaje cu avocatul Aureliu Colenco, cel care îl apără în prezent pe fugarul Ilan Șor. Precizarea a fost făcută pentru TV8 în contextul în care Procuratura Anticorupție a declarat că cei doi ar fi făcut schimb de mesaje, timp de mai mulți ani, iar discuțiile ar fi vizat-o pe magistrata Tatiana Răducanu, membră a Comisiei Pre-Vetting, pe care cei doi o consideră „omul nostru 100%” și „gata să lucreze”. Și Aureliu Colenco a spus pentru sursa citată că nu își amintește să fi discutat vreodată cu Platon despre Tatiana Răducanu.

Cornelia Cozonac – diretoarea centrului de investigații jurnalistice, redactor-șef al portalului anticorupție.md, scrie pe pagina sa de facebook că redacția  lucrează de ceva timp la o investigatie legată de problemele de integritate ale Tatianei Răducanu, membră a comisiilor de Prevetting si Vetting.... , care și-a dat demisia. Totodată, portalul anticorupție.md investighează integritatea unui alt membru. Potrivit Corneliei Cozonac, acum site-urile Centrului de Investigații Jurnalistice sunt blocate, nu funcționeaza în urma unui atac puternic cu viruși și nu pot fi deocamdată restabilite, deși la ele lucreaza și o echipă internațională. Redacția nu are acces nici la arhivele sale.

Mold-Street se întreabă dacă Guvernarea nu mai caută investitor la Aeroport.

Întreprinderea de stat ”Aeroportul Internațional Chișinău” va fi inclusă în lista bunurilor care nu pot fi privatizate, a anunțat deputatul PAS Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament.
În acest sens el a înregistrat un amendament la Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, document inclus pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 16 mai, pentru votare în lectura a doua.  Acum aproape 11 ani, Aeroportul Internațional Chișinăua fost concesionat către Avia Invest, companie afiliată grupului controlat de Ilan Șor și unor persoane din cadrul serviciilor secrete ale Rusiei. În martie 2023, Aeroportul a fost preluat înapoi în administrarea Statului, după decizia Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2022. Anterior, Avia Invest a dat Republica Moldova în judecată la Curtea de Arbitraj de la Stockholm, cerând despăgubiri de 855 de milioane de euro, dar pretențiile au fost respinse.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
2,74
Nori împrăștiați
Umiditate:79 %
Vint:4,12 m/s
Sun
2
Mon
4
Tue
7
Wed
7
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău