Aviația rusă patrulează frontierele Uniunii Statale cu Belarus
-
20 Octombrie 2022 13:56
Aviația rusă a început să patruleze frontierele Uniunii Statale pe care Rusia o are cu Belarus, în cadrul grupării regionale de forțe, creată de ambele țări pentru a contracara ''amenințările Occidentului'', a informat joi Ministerul Apărării din Belarus, citat de EFE și Reuters.
''În acest moment, componenta de aviație rusă a grupării regionale de trupe realizează patrularea programată a frontierelor aeriene ale Uniunii Statale'', a menționat pe canalul său de Telegram ministerul belarus.
La 10 octombrie, președintele belarus Aleksandr Lukașenko a anunțat că a decis împreună cu omologul său rus, Vladimir Putin, să desfășoare un grup regional comun de trupe ca urmare a ''înrăutățirii (situației) la frontierele occidentale ale Uniunii Statale''.
Ministerul Apărării de la Minsk a subliniat că grupul este desfășurat ''pentru a garanta paritatea în domeniul securității militare și menținerea păcii în Belarus''. Instituția a adăugat că această decizie ''este pusă în aplicare în scopul întăririi protecției și apărării frontierei de stat a Belarusului pentru reducerea activității militare în zonele de frontieră'', dar că va fi ''pur defensivă''.
Elementul central al grupului regional de forțe, care se află în patru poligoane de antrenament, îl reprezintă forțele armate din Belarus, precum și formațiuni militare din Federația Rusă, transmite Agerpres.
Potrivit Ministerului Apărării belarus, numărul total al componentei ruse a grupului va fi de până la 9.000 de militari, circa 170 de tancuri, 200 de vehicule blindate de luptă și 100 de tunuri și mortiere cu un calibru mai mare de 100 de milimetri.
Reuters amintește că Rusia a lansat la 24 februarie invazia asupra Ucrainei, parțial și de pe teritoriul Belarusului, desfășurând trupe și echipament din țara vecină pentru ofensiva sa eșuată asupra Kievului, în primele zile ale războiului.
Belarus are 1.085 de kilometri de graniță comună cu Ucraina și se află la mai puțin de 100 de kilometri de capitala ucraineană. Deși Lukașenko a susținut în mod repetat că Belarusul riscă să fie atacat de Kiev, el nu și-a trimis până acum trupele să lupte alături de forțele Rusiei, în pofida temerilor ucrainenilor și occidentalilor că ar putea s-o facă. Totodată, Ucraina neagă că ar reprezenta o amenințare pentru Belarus, notează Reuters.