Avertismentul unui expert OMS: Pandemia e încă la început. Efectele pot fi „mai grave” decât orice film SF

  • 17 Septembrie 12:01
Avertismentul unui expert OMS: Pandemia e încă la început. Efectele pot fi „mai grave” decât orice film SF

Pandemia de coronavirus este abia „la început” și poate deveni mai gravă pe măsură ce al doilea val se dezvoltă în Europa, a spus un expert medical în fața parlamentarilor britanici, potrivit The Independent, citat de DIGI24.ro.

David Nabarro, emisar special al Organizației Mondiale a Sănătății pentru COVID-19, a declarat în Comisia pentru afaceri externe a Camerei Comunelor că pandemia a „scăpat de sub control”și acum riscă să ducă la contracție economică „mult mai gravă” decât orice film de science fiction, potrivit sursei citate

„Este o situație groaznică. O problemă de sănătate a scăpat de sub control și face ca lumea nu doar să intre în recesiune, ci și într-o contracție economică uriașă, care probabil ar dubla numărul oamenilor săraci, va dubla numărul celor subnutriți și va duce la falimentarea a sute de milioane de companii mici”, a avertizat el.

„Este mult mai rău decât orice film SF despre pandemii. Acest lucru este cu adevărat grav - nici măcar nu am ajuns la mijlocul pandemiei. Suntem încă la început și începem să vedem ce pagube va provoca lumii. Și devine din ce în ce mai grav pe măsură ce intrăm în această fază în Europa, unde cazurile cresc din nou”, a spus Nabarro.

Declarațiile sale au venit ca răspuns la o întrebare a deputatului laburist Chris Bryant, care voia să știe ce ar trebui să le spună oamenilor care cred că pandemia de coronavirus este doar o mare conspirație.

„Am învățat să trăim cu virusul în acest an, îl vom înțelege și vom putea găsi soluții, dar ne va lua destul de mult timp”, a mai spus expertul.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,5 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
1
Fri
5

Curs oficial BNM 22 August 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6967 -0.0000
USD 16.6356 -0.0000
RON 4.0711 -0.0000
UAH 0.6064 -0.0000
RUB 0.2255 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău