Autoritățile urmează să retrocedeze cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei, clădirea fostului Seminar Teologic din Chișinău. Cum răspunde criticilor unul dintre semnatarii inițiativei dar și explicația consultantului juridic al Mitropoliei

  • 10 Martie 2023 13:13
Autoritățile urmează să retrocedeze cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei, clădirea fostului Seminar Teologic din Chișinău. Cum răspunde criticilor unul dintre semnatarii inițiativei dar și explicația consultantului juridic al Mitropoliei

Autoritățile urmează să retrocedeze cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, clădirea fostului Seminar Teologic din Chișinău. În prezent, în această clădire se află o parte a Bibliotecii Naționale. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de către un grup de deputați PAS. Deși criticile nu au întârziat să apară, deputatul PAS, Oazu Nantoi, care este și unul dintre semnatarii proiectului de lege, afirmă că prin această inițiativă legislativă urmează să se facă dreptate istorică. La rândul său, consultantul juridic la Mitropoliei Basarabiei, Alexandru Postică, afirmă că bunul care se află acum în discuții este doar o mică parte din tot ceea ce a deținut Mitropolia în perioada interbelică, transmite Radio Chișinău.

Autorii proiectului fac referire la fluxul istoric, atunci când în timpul ocupației sovietice din 1940-1941, și mai apoi în timpul regimului sovietic din 1944 până în 1992, Mitropolia Basarabiei și-a încetat activitatea, iar toate proprietățile sale au fost confiscate de către regimul sovietic.

Prin urmare, deputații PAS propun retrocedarea, transmiterea în proprietatea Mitropoliei Basarabiei a bunului imobil, amplasat în municipiul Chișinău, pe str.31 August 1989.  Este vorba de clădirea fostului Seminar Teologic și apoi a Faclutății de Teologie din perioada interbelică. Actualmente, acolo se află unul din blocurile Bibliotecii Naționale.

Această inițiativă legislativă a provocat critici din partea unor reprezentanți ai societății civile, unii catalogând-o drept electorală. Se face dreptate istorică, a declarat la rândul său pentru Radio Chișinău, deputatul PAS, Oazu Nantoi, care este și unul dintre semnatarii proiectului de lege.

„Cine vrea să vadă mișcări electorale…eu nu înțeleg despre ce alegeri este vorba și care va fi impactul acestei legi asupra spiritelor electorale. Aici, mai degrabă, se face dreptate istorică, în ideea că pluralismul trebuie să fie peste tot”, a spus Nantoi.

Și consultant juridic al Mitropoliei Basarabiei, Alexandru Postica, este de aceeași părere, precizând pentru Radio Chișinău că inițiativa e una firească și binevenită.

„Din câte cunosc, clădirea inclusă în acest proiect de lege anterior a fost deținută cu titlu de proprietate de privată de cultul religios, care a fost suspus unor represiuni masive. Să nu uităm de faptul că preoții din cadrul Mitropoliei Basarabiei au fost deportați, împușcați, omorâți, iar proprietățile care au fost deținute de către acest cult au fost confiscate ilegal, iar până la momentul de față, chiar după reactivarea Mitropoliei Basarabiei, nu s-a discutat sub nicio formă despre acest aspect”, a menționat Postica.

Chiar și așa, avocatul admite că legea ar putea fi eventual anulată de o altă guvernare, lucru care nu conferă siguranță că bunul va fi deținut în continuare de către Mitropolia Basarabiei.

Vorbim aici despre lacuna legislativă și anume despre faptul că, reieșind din spiritul legii 12.25, și persoanele juridice ar avea dreptul la recunoașterea lor în calitate de victime ale represiunii politice, doar că numai cetățenii, persoanele fizice ar avea dreptul de retrocedare. Sunt anumite discrepanțe în ceea ce privește asigurarea drepturilor persoanelor juridice care au avut de suferit de pe urma represiunilor staliniste”, a punctat juristul.

Totodată, potrivit lui Alexandru Postică, bunul care se află acum în discuții este doar o mică parte din tot ceea ce a deținut Mitropolia Basarabiei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,07
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:0,51 m/s
Fri
20
Sat
14
Sun
12
Mon
12
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău