Austria | Noul guvern a depus jurământul de învestitură; manifestație împotriva intrării la putere a extremei-drepte

  • 18 Decembrie 2017 13:32
Austria | Noul guvern a depus jurământul de învestitură; manifestație împotriva intrării la putere a extremei-drepte

Peste 2.000 de persoane au manifestat luni la Viena împotriva participării formațiunii de extremă-dreapta FPÖ (Partidul Libertății) în noul guvern austriac condus de conservatorul Sebastian Kurz, în timp ce executivul a depus jurământul de învestitură în fața șefului statului, relatează AFP.

Mai multe grupuri de manifestanți, organizate la apeluri ale unor organizații ale stângii și de apărare a drepturilor omului, s-au adunat în zona în care se află mai multe ministere și fostul palat imperial unde noul guvern format din 13 miniștri, dintre care șase membri ai FPÖ, a fost învestit de președintele țării, Alexander Van der Bellen.

În vârstă de 31 de ani, Sebastian Kurz, noul cancelar provenit din partidul conservator ÖVP și considerat cel mai tânăr lider din lume, a fost învestit de șeful statului, alături de vicecancelarul Heinz-Christian Strache, liderul partidului de extremă-dreapta FPÖ, în cadrul unei ceremonii transmise de televiziunea publică.

În acest timp, protestatarii, dintre care mulți tineri, erau supravegheați de importante forțe de poliție care au canalizat manifestația spre Piața Eroilor, un loc emblematic al istoriei austriece, unde Hitler a susținut un discurs în 1938 în care a anunțat anexarea Austriei la Germania.

Afișând pancarte pe care se putea citi "Afară cu naziștii", "Bine ați venit, refugiați" sau "Moarte fascismului", protestatarii au denunțat alianța convenită de noul cancelar Sebastian Kurz cu liderul extremei-drepte, Heinz-Christian Strache, care va ocupe un post de vicecancelar. FPÖ va deține de asemenea trei dintre cele mai importante ministere - Interne, Apărare și Externe.

Această coaliție a rezultat în urma alegerilor anticipate din luna octombrie, la care extrema-dreapta s-a ridicat pe valul nemulțumirii provocate de afluxul de imigranți și de unele abordări ale Uniunii Europene. Pentru a câștiga voturi, partidul lui Kurz a preluat și el din mesajul FPÖ.

Totuși, în urma negocierilor post-electorale dintre cele două partide, ele au convenit menținerea angajamentului european al Austriei și însuși Heinz-Christian Strache a dat asigurări că este exclusă posibilitatea unui referendum de ieșire din UE. Kurz a apreciat în schimb că UE trebuie să accepte mai multă 'subsidiaritate' în favoarea statelor membre, adică un rol sporit al statelor naționale în fața instituțiilor europene. 

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău