Atenție, ambrozia! Gestionarii blocurilor locative, îndemnați să întreprindă acțiuni de combatere a acesteia

  • 24 Iulie 2019 14:35
Atenție, ambrozia! Gestionarii blocurilor locative, îndemnați să întreprindă acțiuni de combatere a acesteia

Gestionarii blocurilor locative sunt cei care trebuie să întreprindă acțiuni de combatere a ambroziei pe teritoriile pe care le au în gestiune.

Șeful Secției amenajare și salubrizare din cadrul Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Vasile Efros, a declarat pentru IPN că pe șantiere responsabili de cosirea ambroziei sunt proprietarii construcțiilor nefinalizate.

Ambrozia, numită și iarba pârloagelor sau floarea pustiei, capătă răspândire extinsă. Crește pe marginea drumului sau pe terenurile lăsate pârloagă, în grădini, printre culturile de cereale și de floarea-soarelui. Este periculoasă întrucât provoacă alergii, iar la sfârșitul verii și începutul toamnei este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic.

În toamna anului trecut, au fost adoptate prevederi legale care obligă gestionarii să prevină răspândirea buruienilor. Cei care nu o fac riscă amenzi de până la 1500 de lei în cazul persoanelor fizice și șase mii de lei pentru persoanele juridice. Sancțiunile sunt aplicate de către Inspectoratul de Protecție a Mediului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
8
Mon
7

Ultimele știri

Ce le lipsește rușilor pentru un progres major pe câmpul de luptă? Șeful forțelor NATO din Europa vine cu o analiză rece și pentru armata Kievului

Valoarea creditelor noi acordate a crescut cu 22% în luna decembrie. Cetățenii preferă împrumuturi în lei, pe un termen de până la cinci ani

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei: „Extinderea Uniunii Europene trebuie să includă Republica Moldova și Ucraina”

Memorial Basarabean | Ana Bantoș: „Coșeriu așa gândea despre basarabeni, că ei au rezistat în pofida tuturor vitregiilor istoriei” (Audio. Partea a II-a)

CSP a desemnat un nou membru în Inspecția Procurorilor. Cine este acesta

„S-ar putea ca sub Trump să nu fie bine – dar va fi mult mai bine decât sub Biden” – poziție neașteptată din Ucraina, într-un moment crucial pentru război

Oleg Serebrian: „Regiunea transnistreană mai are gaz pentru 10 zile. La Tiraspol se mai trăiește cu iluzia că va veni un ajutor din răsărit”

FOTO | Secretarul de stat al MAE, întrevedere cu șeful interimar al Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova. Ce subiecte au fost discutate

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și Președinta Adunării Naționale Sloveniei, Urška Klakočar Zupančič

Autoritățile române anunță noi măsuri pentru a combate ilegalitățile care privesc cărțile de identitate. Ce trebuie să facă persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin

Arhivă Radio Chișinău