Ce le lipsește rușilor pentru un progres major pe câmpul de luptă? Șeful forțelor NATO din Europa vine cu o analiză rece și pentru armata Kievului
-
22 Ianuarie 17:31
Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al forțelor armate aliate ale NATO din Europa, consideră că armata rusă nu are destule trupe pentru un progres major pe frontul din Ucraina, potrivit The Kyiv Independent.
„Nu sunt îngrijorat că Ucraina ar putea pierde brusc. Nu văd potențialul pentru un progres major (al Rusiei)”, a declarat Cavoli, în timpul unei discuții în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, transmite HotNews.
„Și aceasta nu este o viziune politică, ci una militară. Are de-a face cu ambele părți, cu apărarea eficientă pe care ucrainenii au pus-o în aplicare, dar și cu dificultatea pe care partea rusă o are în a genera forțe ofensive semnificative pentru a putea exploata o potențială breșă”, a explicat generalul american.
Trupele Moscovei au avansat rapid în regiunea Donețk din estul Ucrainei la sfârșitul anului 2024, obținând câștiguri semnificative din punct de vedere operațional în apropiere de Torețk, Ceasiv Iar și Kupiansk, precum și pe propriul său teritoriu, în regiunea Kursk.
Forțele ucrainene au încercat să oprească ofensiva rusă, soldații sunt suprasolicitați și armata Kievului se confruntă cu o lipsă de personal.
În ciuda progreselor făcute de trupele ruse, Cavoli a afirmat că avansul lent și treptat al Rusiei este „epuizant” pentru forțele Moscovei.
„La urma urmei, există un motiv pentru care Rusia a adus mii și mii de soldați din Coreea de Nord”, a adăugat el, referindu-se la contingentul nord-coreean de 12.000 de oameni trimis de Phenian în regiunea Kursk.
„Cred că vom continua să vedem această tensiune între dorința de a ataca și numărul insuficient de trupe din partea rușilor. Cred că acest lucru va defini în mare măsură conflictul și îi va forța pe ruși să folosească mai multe arme de descurajare, așa cum i-am văzut făcând în ultimii ani”, a subliniat Cavoli.
Generalul a mai spus că, deși rămâne neclar dacă Statele Unite vor continua să ofere pachete de ajutor militar sub administrația Trump, el a arătat că este nevoie de o „creștere foarte semnificativă a ajutorului european” acordat Ucrainei.
Administrația Biden a oferit mai multe pachete de ajutor înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul, de teamă că noul președinte nu va continua să sprijine Ucraina.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat înainte ca Trump să se instaleze la Casa Albă că UE este „pregătită să preia ștafeta” militar pentru Ucraina „dacă SUA nu vor să facă acest lucru”, potrivit AFP.
Kallas a subliniat miercuri că Rusia reprezintă o amenințare existențială la adresa securității Uniunii Europene și singura modalitate de a aborda acest lucru este creșterea cheltuielilor pentru apărare, adăugând că blocul comunitar a oferit Moscovei prea mult timp alternative, scrie Reuters.