Atașatul de afaceri interne al României la Chișinău, decorat cu distincția MAI, “Crucea pentru merit” clasa I
-
22 August 2020 09:31
Atașatul de afaceri interne al României la Chișinău, Adrian Radu, a fost decorat în semn de recunoștință cu distincția Ministerului Afacerilor Interne “Crucea pentru merit” clasa I în contextul încheierii misiunii sale în Republica Moldova.
Potrotrivit unui comunicat al MAI, în cadrul unei întrevederi, ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a mulțumit oficialului român pentru contribuția avută pe parcursul mandatului său în dezvoltarea relației de cooperare specifice domeniului afacerilor interne, inclusiv, prin consolidarea cadrului juridic bilateral. În acest sens a fost menționată semnarea și punerea în aplicare a Protocolului de Cooperare între Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova și Ministerul Afacerilor Interne din România în domeniul formării personalului.
La rândul său, Adrian Radu și-a exprimat aprecierea pentru relațiile de coperare și colaborare derulate pe durata mandatului său cu toate subdiviziunea MAI din Republica Moldova, subliniind sprijinul acordat de partea română în implementarea bunelor practici și standarde europene.