Atacul cibernetic din Bulgaria, soldat cu furt masiv de invormații, a vizat să genereze instabilitate socială

  • 31 Iulie 2019 19:30
Atacul cibernetic din Bulgaria, soldat cu furt masiv de invormații, a vizat să genereze instabilitate socială

Proprietarul societății bulgare TAD Group, acuzat de susținerea terorismului după recentul atac informatic în care au fost furate informații personale privind milioane de cetățeni bulgari, nu cooperează în ancheta lansată de autorități și procurorii cer menținerea sa în detenție, relatează miercuri BTA, potrivit Agerpres.

Procuroarea Evghenia Stankova, directoarea Unității antiteroriste din cadrul Biroului procurorului special, a explicat într-o conferință de presă că serviciul său a insistat ca decizia privind trimiterea în arest a proprietarului TAD Group, Ivan Todorov, să fie luată în spatele ușilor închise având în vedere preocupările legate de securitatea națională și faptul că nu se dorește să se facă publice informații care ar putea tensiona și panica și mai mult opinia publică.

La 15 iulie, amintește BTA, mai multe media bulgare au primit un e-mail de la un grup anonim de hackeri cu un link către baze de date cu informații personale a milioane de bulgari, persoane fizice și juridice, sustrase de pe serverele Agenției naționale bulgare de administrare fiscală. Două zile mai târziu, un angajat al firmei TAD Group a fost arestat în legătură cu acest caz.

Dacă respectivul angajat, Kristian Boikov, în vârstă de 20 de ani și între timp eliberat condiționat, a fost inculpat pentru terorism informatic, Ivan Todorov și directorul de marketing al aceleiași firme au fost acuzați de susținerea terorismului informatic. Potrivit procurorului care supervizează cazul, Todorov nu cooperează cu ancheta și nu a furnizat parolele necesare pentru accesul la computerele confiscate de la compania sa.

Evghenia Stankova a mai explicat miercuri că site-ul de investigații jurnalistice Bivol a primit "anumite date" cu circa două săptămâni înainte de arestarea lui Boikov și că a avut loc o discuție secretă între unul dintre acuzați și proprietarul site-ului de investigații.

"Probele analizate arată că atacul informatic a vizat să genereze instabilitate socială împotriva actualului sistem politic" și că există o amenințare la adresa securității naționale, a menționat ea.

Stankova a mai spus că există dovezi privind un plan de spargere a serverului care controlează sistemul de irigații de la parlamentul bulgar. Conform anchetatorilor, a existat un plan de a activa sistemul de irigații din fața parlamentului și de a îngreuna deplasarea mașinilor înalților oficiali sau a vizitatorilor aflați în trecere. "Crearea unei astfel de instabilități duce la instabilitate în întregul sistem politic", a susținut ea.

La rândul ei, directoarea fiscului bulgar (NRA), Galia Dimitrova, a cerut scuze miercuri tuturor bulgarilor afectați de atac, recunoscând că agenția nu a fost suficient de vigilentă, și a precizat că a solicitat demisia directorilor a două departamente ale acesteia, cel pentru sistemele informatice și cel pentru securitatea informatică. Analiza realizată de NRA cu ajutorul Direcției generale bulgare pentru combaterea crimei organizate și al Agenției naționale pentru securitate a stabilit că aceste două departamente au dat dovadă de neglijență în activitatea lor, a menționat ea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Arhivă Radio Chișinău