Astăzi în istoria UE: Se împlinesc 29 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, actul fondator al Uniunii Europene
-
01 Noiembrie 2022 09:30
Astăzi se împlinesc 29 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 de 12 state membre ale Comunității Europene, transformând comunitatea în ceea ce astăzi cunoaștem drept Uniunea Europeană. În prezent, doar 11 din statele respective mai sunt țări membre ale UE, după ce Marea Britanie a devenit, la 1 februarie 2020, primul stat care a ieșit din Uniune, transmite caleaeuropeana.ro.
Tratatul de la Maastricht este cunoscut drept actul oficial de naștere a Uniunii Europene, el fiind semnat la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 după ratificarea sa de către toate statele membre. Negocierile au fost finalizate în decembrie 1991.
Documentul a marcat începutul “unei noi etape în procesul de creare a unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei”.
De altfel, prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeană ia naștere sub această denumire.
”1 noiembrie 1993 – 12 state membre UE. 1 noiembrie 2022 – 27 state membre UE. Astăzi se împlinesc 29 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, piatra de temelie a Uniunii Europene. Tratatul stabilea norme clare pentru viitoarea monedă unică, pentru politica externă și de securitate și pentru o cooperare mai strânsă în domeniul justiției și afacerilor interne”, a scris Reprezentanța Comisiei Europene într-o postare pe Facebook pentru a marca momentul.
Cele 12 state ale Comunităților, în baza a trei piloni – Comunitățile, cooperare în materie de politică externă și de securitate comună, cooperare în materie de justiție și afaceri interne – semnează Tratatul de la Maastricht ce înființează Uniunea Europeană.
Tratatul prevedea crearea monedei unice – euro, înființarea Uniunii economice și monetare și menționa, pentru întâia oară, sintagma de cetățenie europeană. Totodată, piața unică europeană – bazată cele patru libertăți de circulație (bunuri, capitaluri, persoane și servicii) – a devenit garant al bunăstării europene.
Prin Tratatul de la Maastricht a fost înființat și Comitetul European al Regiunilor, adunarea UE a autorităților locale și locale din statele membre ale Uniunii Europene