Astăzi, Guvernele R. Moldova și României se reunesc în ședință comună
-
22 Septembrie 2015 08:14
Guvernele Republicii Moldova și României se reunesc în ședință comună marți, 22 septembrie, la Neptun, sub conducerea premierilor Victor Ponta și Valeriu Streleț.
Potrivit Executivului de la București citat de Agerpres, membrii celor două guverne vor stabili noile proiecte care vor fi finanțate în baza Acordului de asistență pentru Republica Moldova. O atenție specială va fi acordată continuării proiectelor de infrastructură în domeniul energetic, pentru asigurarea interconectării sistemelor naționale electrice și de gaze naturale, precum și în domeniul transporturilor, prin proiectarea și realizarea unor noi poduri peste Prut.
De asemenea, va fi exprimat interesul reciproc pentru posibila participare a unor companii din România la viitoare privatizări în diverse sectoare economice din Republica Moldova. Alte proiecte pregătite pentru a fi analizate și agreate în cadrul ședinței vizează domeniile agriculturii, controlului sanitar-veterinar și protecției mediului, sprijin în dezvoltarea domeniului sănătății prin extinderea serviciului de intervenție de urgențe în Republica Moldova, investiții pentru centre de dializă din principalele spitale și pentru renovarea blocului chirurgical din Comrat.
Totodată, o componentă specială din programul de asistență financiară acordată de România va fi domeniul învățământului. Este preconizată continuarea proiectelor de construcție de grădinițe, în special în mediul rural, precum și extinderea programelor de burse pentru studiu în România, cu precădere pentru specializări neacoperite în Republica Moldova. Vor fi stabilite, de asemenea, prioritățile de sprijin pentru pregătirea în România a specialiștilor din administrația publică.
Miniștrii Economiei vor propune inițierea de acțiuni comune de promovare comercială externă și acordarea de sprijin pentru crearea de parcuri industriale în mai multe raioane din Republica Moldova, se mai arată în comunicatul guvernului României.