Armistițiu. Donbas este ca Transnistria, dar mai mare

  • 08 Septembrie 2014 09:19
Armistițiu. Donbas este ca Transnistria, dar mai mare

RZECZPOSPOLITA (Polonia), 5 septembrie 2014 - Kievul a semnat acordul cu separatiștii privind încetarea focului și eliberarea reciprocă a prizonierilor de război.

Decizia privind armistițiul a fost luată vineri în timpul ședinței grupului de contact privind reglementarea crizei în Ucraina, care s-a întâlnit pentru a treia oară în capitala belarusă. La Minsk au participat: fostul președinte al Ucrainei Leonid Kucima, ambasadorul Rusiei la Kiev, Mihail Zurabov, reprezentanta OCSE  pentru reglementarea situației în Ucraina, Heidi Tagliavini, și așa-zișii premieri ai republicilor separatiste populare Donețk și Lugansk, Aleksander Zaharcenko și Igor Plotnicki. Chiar de la începutul acestei săptămâni, toate părțile au declarat că au venit la Minsk, pentru ca în Ucraina să fie pace.

Potrivit mediilor ruse, documentul semnat vineri cuprinde 12 puncte (unele surse vorbes de 14), care stabilesc condițiile armistițiului, schimbul de prizonieri, precum și monitorizarea situației păcii în regiune de către reprezentanții organizațiilor internaționale."Valoarea cea mai importantă este viața oamenilor și trebuie să întreprindem toți pașii posibili și imposibili, pentru a pune capăt suferinței oamenilor" - se scrie în comunicat pe pagina președintelui ucrainean. "Declar încetarea focului, cu începere din 5 septembrie ora 18" - a declarat Petro Poroșenko.

Nu se știe însă dacă înțelegerea semnată la Minsk cuprinde elementele planului de pace al lui Vladimir Putin, propus Ucrainei acum câteva zile. Potrivit acestui plan, conducerea ucraineană ar urma să-și retragă unitățile militare din orașele aflate în stăpânirea separatiștilor proruși. Separatiștii au cerut ca Kievul să-și retragă armata de pe teritoriul republicilor separatiste. În afară de aceasta, planul lui Putin prevede crearea unor coridoare speciale, prin care să ajungă în orașele din Donbas grupurile care se ocupă cu refacerea infrastructurii. Kremlinul nu a explicat însă dacă aceste grupuri vor veni din Rusia sau din Ucraina.

"După toate semnele, în Donbas va fi creată o a doua Transnistrie, cu ajutorul căreia Kremlinul va influența în continuare politica ucraineană" - spune pentru "Rz" Vitali Portnikov, cunoscut publicist și politolog ucrainean. Transnistria este republică separatistă pe teritoriul Moldovei, sprijinită de mai mulți ani de Moscova. Donbas este de câteva ori mai mare.

"Fiind de acord cu armistițiul în Donbas, puterea de la Kiev nu ar trebui sub nicio formă să fie de acord cu stabilirea unui statut special al acestei regiuni. Va trebui să trasăm clar granița între Ucraina și "teritoriul ocupat" - adaugă Portnikov. El îi compară pe separatiștii din Donețk cu Hamasul palestinian, cu care Israelul negociază, deși îl recunoaște ca fiind organizație teroristă.

Separatiștii afirmă că semnarea la Minsk a acordului este doar primul pas spre recunoașterea republicilor autodeclarate. "Vom tinde în continuare spre separarea totală de Ucraina. Mai avem în față mult de lucru" - a declarat imediat după semnarea documentului la Minsk Igor Plotnicki, premierul "Republicii Populare Lugansk". Există multe semne  că separatiștii vor să folosească acordul încheiat în favoarea întăririi poziției lor. "Obiectivul nostru final este recunoașterea independenței statelor Novorosiei" - a spus pentru "Rz" în ajunul semnării armistițiului la Minsk Miroslav Rudenko, deputat al separatistei "Republici Populare Donețk".

Articol de Ruslan Szoszyn

Traducerea: Maria Stanciu

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău