A intrat în vigoare noua lege a cetățeniei române
-
16 Martie 10:32

Din 15 martie a intrat în vigoare noua Lege a cetățeniei române, care poate fi dobândită la naștere, sau prin adopție sau la cerere, în condițiile adoptate de Parlament. Documentul a fost promulgat de președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Noua lege prevede, între altele, că termenul de opt ani de ședere în România, necesar pentru obținerea cetățeniei, poate fi redus cu până la trei ani, dacă solicitantul face dovada participării sale active la viața economică, educațională sau culturală a societății românești, scrie Radio România Actualități.
De asemenea, trebuie să fie cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, născut în România din părinți care au avut dreptul legal de ședere în țară.
De reducerea acestui termen va beneficia și persoana care a obținut statutul de refugiat și demonstrează că s-a integrat în societatea românească prin realizări deosebite în pregătirea școlară, în plan profesional sau are o implicare civică deosebită.
Sunt și criterii obligatorii pentru obținerea cetățeniei române, între care o bună cunoaștere a limbii, venituri stabile și legal dobândite în România și respectarea legilor și valorilor naționale.
Prin noua lege se introduce cardul de cetățenie digitalizat și se extinde posibilitatea redobândirii cetățeniei române până la rudele de gradul III.