Are loc summit-ul Uniunii Economice Euroasiatice
-
21 Decembrie 2015 16:29
La Moscova au loc luni, 21 decembrie, în paralel, summit-ul Uniunii Economice Euroasiatice și cel al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă.
Din prima organizație fac parte Rusia, Belarusul, Armenia, Kazahstanul și Kârgâzstanul, iar cea de-a doua include și Tadjikistanul.
Potrivit Radio România, Summitul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, va adopta o declarație comună privind lupta împotriva terorismului. Un subiect ce va fi discutat în cadrul ambelor summituri îl constituie relațiile cu Turcia, în contextul crizei dintre Moscova și Ankara, provocată de doborârea unui bombardier rus în Siria de aviația turcă. Summitul Uniunii Economice Euroasiatice va face bilanțul primului an de funcționare, după primirea Armeniei și Kârgâzstanului, va discuta sincopele în funcționarea Uniunii provocate de divergențele comerciale bilaterale nesoluționate, dar și de impactul declinului economic al principalelor economii constituente, determinat inclusiv de scăderea dramatică a prețurilor la petrol. Rusia, potrivit Kremlinului, va propune adoptarea unor măsuri comune față de Ucraina, pentru a minimiza consecințele intrării în vigoare la 1 ianuarie a părții economice a Acordului de asociere Ucraina-UE.