Anticorupție.md | De ce vin atât de greu ambulanțele turcești. Detaliile unei afaceri păguboase a Guvernului Filip (Revista presei)
-
24 Februarie 2021 09:29
Revista presei din 24 Februarie 2021
PCCOCS, SIS și INI ar pregăti ample percheziții în penitenciarele din țară. Forțele de ordine au fost adunate fără a li se comunica motivul. Importante forțe de ordine din țară – PCCOCS, SIS, INI – ar fi descins cu percheziții în toate penitenciarele din R. Moldova, scrie deschide.md. Conform surselor Ziarului de Gardă, perchezițiile încă nu au început, însă ofițerii mai multor subdiviziuni ale forțelor de ordine au fost adunați, fără să li se spună motivul. Conform surselor ZdG, procurori PCCOCS, ofițerii SIS și INI se află la toate penitenciarele din țară.
Curtea Constituțională a R. Moldova a decis că Maia Sandu nu o poate numi a doua oară premier pe Natalia Gavriliță, dar nici socialiștii, în disputa lor cu președinta nu pot recurge la mijloace dure – ca suspendarea. Europa Liberă a discutat cu analistul politic Victor Ciobanu despre decizia Curții. În opinia comentatorului, mai multe hotărâri ale Curții trebuie revizuite, iar unele chiar anulate. El se întreabă: „De ce până în 2015, președintele avea dreptul discreționar de a înainta candidatura primului ministru și asta era perfect constituțional, și abia după faimoasele decizii, el deja devine limitat, și nu discreționar? Potrivit expertului, prin această declarație Curtea prea mult improvizează și nu poți să-i reduci dreptul președintelui și să spui că, indiferent cum a fost ales, are aceleași drepturi limitate. Curtea ar trebui să revină și să vadă că atunci când se alege de parlament, evident că președintele este emanația parlamentului și este logic ca el să accepte o candidatură propusă de majoritate; atunci când el are legitimitate comparabilă, atunci datele problemei se schimbă”.
Agora reține declarația politicianului Renato Usatîi, precum că: Președintele Turciei s-ar fi răzgândit să-i acorde cetățenie lui Plahotniuc. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, ar fi decis să nu-i acorde cetățenie turcă fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc, după ce ar fi fost informat de serviciile speciale locale despre problemele cu legea a fostului democrat, a declarat primarul de Bălți Renato Usatîi la TV8.
De ce vin atât de greu ambulanțele turcești. Detaliile unei afaceri păguboase a Guvernului Filip – este titlul unei investigații de pe portalul Anticorupție.md. Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a informat, luni, despre repartizarea celor 21 de ambulanțe instituțiilor medicale din Moldova. Primele 20 de autosanitare au fost distribuite celor 12 instituții medicale de asistență medicală urgentă pe 10 februarie curent. Toate aceste mașini fac parte din lotul de 168 de unități de transport sanitar, care urmează să ajungă din Turcia până la finele lui 2021. Aceste ambulanțe, asamblate într-un garaj și transportate cu TIR-urile, câte două, sunt rezultatul unui contract păgubos semnat tocmai în aprilie 2019 cu o firmă obscură din Turcia, conectată la partidul AKP al lui Recep Erdogan. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au adus probe și imagini despre condițiile în care firma turcească a transformat niște autoutilitare de marfă în ambulanțe într-un garaj al companiei Das Ozel Saglik Ambulans, proprietatea unui membru al partidului AKP al lui Recep Erdogan, din regiunea Adana din Turcia, la granița cu Siria.