Anticipate | CEC susține că încă nu a primit banii ceruți suplimentar de la Guvern pentru organizarea alegerilor
-
09 Iulie 2021 10:59
Membrii Comisiei Electorale Centrale susțin că Guvernul încă nu a reușit să ofere banii ceruți suplimentar pentru a organiza și desfășura alegerile parlamentare anticipate.
Totuși, reprezentanții CEC spun că această întârziere nu va periclita procesul de vot, pentru că acești bani sunt destinați salarizării membrilor birourilor electorale. Aceștia își primesc remunerarea după alegeri, mai precizează membrii autorității electorale.
De asemenea, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Șarban, a menționat că, de fapt, până acum ar fi fost alocați în jur de 90 de milioane de lei pentru alegeri, din totalul de 125 de milioane, bani pe care i-a solicitat CEC.
„Au fost alocate și distribuite către birourile electorale ale secțiilor de votare circa 90 de milioane de lei din cele 125 solicitate în faza inițială de către noi. O parte mare de cheltuielile din alegeri se efectuează după ziua alegerilor, este vorba despre salarizarea angajaților(…) Noi am primit 70 de milioane de lei, dar și materiale de protecție împotriva COVID-19 în sumă de peste 12 milioane de lei. Aceste cheltuieli erau preconizate în devizul de cheltuieli. Circa 7 milioane de lei au fost cheltuiți pentru necesitățile electorale pentru secțiile din străinătate. 70 de milioane de lei au fost transferați deja și încă aproximativ 20 de milioane au fost folosiți pentru procesele menționate anterior”.
Guvernul ar urma să se întrunească astăzi în ședință pentru a decide dacă alocă 22,4 milioane de lei, bani suplimentari pentru desfășurarea scrutinului din 11 iulie. Anterior, membrii Cabinetului de Miniștri nu au reușit să examineze acest subiect din lipsă de cvorum.