Anthony Fauci nu renunță la colaborarea cu Donald Trump, deși s-a contrat de multe ori cu acesta
-
14 Noiembrie 2020 14:14
Dr. Anthony Fauci, principalul expert american în boli infecțioase, a declarat că nu a avut niciun contact cu echipa de tranziție a lui Joe Biden și nu vede niciun motiv să renunțe la colaborarea cu administrația președintelui în exercițiu Donald Trump, acum când sunt atât de multe de făcut pentru a combate pandemia de coronavirus, relatează Reuters, preluat de Digi24.ro
"Rămân în banca mea. Nu sunt politician. Fac lucruri legate de sănătate publică", a spus el într-un interviu.
Din ianuarie, Fauci a lucrat în cadrul Grupului operativ pentru coronavirus al Casei Albe, o poziție care l-a pus deseori în contradicție cu președintele, care a căutat să minimizeze pandemia și s-a concentrat pe deschiderea economiei.
"Nu există absolut niciun motiv și nu are deloc sens pentru mine ca în mijlocul unei pandemii să încetez să fac ceva ce are un rol major în a ne ajuta să ieșim din această pandemie", a spus Fauci.
Sfatul său pentru președintele ales este "exact același" pe care l-a dat și până acum - distanțarea socială, evitarea aglomerațiilor, purtarea măștilor, spălarea mâinilor. "Principiile de sănătate publică nu se schimbă de la o lună la alta sau de la o administrație la alta", a spus el.
Fauci a colaborat cu șase administrații evidențiindu-se mai ales în cea a președintelui Ronald Reagan în anii '80, când s-a confruntat cu epidemia de SIDA.
Sursa:Digi24.ro