ANSA a avertizat despre necesitatea combaterii ambroziei

  • 16 Iunie 2022 14:31
ANSA a avertizat despre necesitatea combaterii ambroziei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a atenționat astăzi asupra necesității combaterii buruienii ambrozia și riscului asociat neglijării acesteia, transmite MOLDPRES.

„În această perioadă este necesar să conștientizăm importanța unei atitudini responsabile în vederea diminuării pericolului cauzat de apariția buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), problemă frecvent abordată de către Agenție, dat fiind faptul că aceasta este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul țării noastre, extrem de adaptabilă chiar și în condiții de secetă și arșiță, ceea ce a determinat ca în ultimii ani secetoși să se dezvolte foarte rapid și să cuprindă areale extinse”, indică ANSA, potrivit sursei citate.

Potrivit instituției, impactul negativ major al buruienii se răsfrânge asupra sănătății umane, polenul acestei plante, purtat de vânt, provocând polinoze (rinită alergică, conjunctivită alergică, astm, leziuni urticariene de contact) la sfârșitul verii - începutul toamnei, fiind unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic.

„Întru evitarea acestui impact se recomandă distrugerea buruienii ambrozia în perioada cuprinsă între răsărirea plantei și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la sfârșitul lunii iunie. În cazul reapariției focarelor de infestare se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă a anului, evitându-se, astfel, apariția inflorescențelor”, rezumă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
8
Mon
7

Ultimele știri

Ce le lipsește rușilor pentru un progres major pe câmpul de luptă? Șeful forțelor NATO din Europa vine cu o analiză rece și pentru armata Kievului

Valoarea creditelor noi acordate a crescut cu 22% în luna decembrie. Cetățenii preferă împrumuturi în lei, pe un termen de până la cinci ani

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei: „Extinderea Uniunii Europene trebuie să includă Republica Moldova și Ucraina”

Memorial Basarabean | Ana Bantoș: „Coșeriu așa gândea despre basarabeni, că ei au rezistat în pofida tuturor vitregiilor istoriei” (Audio. Partea a II-a)

CSP a desemnat un nou membru în Inspecția Procurorilor. Cine este acesta

„S-ar putea ca sub Trump să nu fie bine – dar va fi mult mai bine decât sub Biden” – poziție neașteptată din Ucraina, într-un moment crucial pentru război

Oleg Serebrian: „Regiunea transnistreană mai are gaz pentru 10 zile. La Tiraspol se mai trăiește cu iluzia că va veni un ajutor din răsărit”

FOTO | Secretarul de stat al MAE, întrevedere cu șeful interimar al Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova. Ce subiecte au fost discutate

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și Președinta Adunării Naționale Sloveniei, Urška Klakočar Zupančič

Autoritățile române anunță noi măsuri pentru a combate ilegalitățile care privesc cărțile de identitate. Ce trebuie să facă persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin

Arhivă Radio Chișinău