A făcut studii la Iași și Paris participând activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. 

”Jur, în numele prea sfintei treimi și în fața țării mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă și pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor!”, este jurământul pe care la 5 ianuarie 1859, adică acum 159 de ani, Alexandru Ioan Cuza îl rostea în fața celor 50 de deputați din Adunarea Electivă.

Potrivit istoricului Ion Negrei, Alexandru Ioan Cuza face parte din categoria patrioților care s-au afirmat în cadrul revoluției pentru deșteptarea națională de la 1848.

”Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu au fost niște oameni pentru care ideea națională a contat mai mult decât interesul național. Au realizat reformele de modernizare a economiei, a vieții politice, a unității naționale” potrivit istoricului Ion Negrei.

Cu prilejul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei Mihail  Kogălniceanu declara:

”Măria ta,

După o sută cincizeci și patru de ani de umilire și degradare națională, Moldova a intrat în vechiul său drept consfințit prin capitulațiile sale, dreptul de a-și alege pe capul său, pe Domnul. Prin înălțarea ta, pe tronul lui Ștefan cel Mare, s-a reînălțat însăși naționalitatea română. Alegându-te de capul său, neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie către familia ta, a voit să răsplătească sângele strămoșilor tăi, vărsat pentru libertățile publice.

Alegându-te pre tine Domn în țara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea ce toată țara dorește:la legi nouă, om nou.” (fragment din discursul rostit de Mihail Kogălniceanu susținut la 5/17 ianuarie 1859. Sursa: historia.ro )

Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern. 

Unitatea celor două state românești, așa cum s-a întâmplat cu Principatele Române la 1859, dar și la 1918 când s-a format România Mare, este dificilă în prezent potrivit lui Ion Negrei:

”Șansele acestea au fost materializate în contextul în care ele au coincis cu dorințele celorlalte popoare. Astăzi unitatea noastră nu este posibilă pentru că popoarele au depășit deja acest moment istoric. Ruptura noastră care a avut loc în 1940 ne-a rupt de mersul istoriei. Acum suntem unicii care avem această restanță a unității naționale”

Alexandru Ioan Cuza, primul domn al Principatelor Române și al statului Național România, a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.