ANI publică răspunsul trimis ministrei justiției privind candidații la funcția de procuror
-
01 Noiembrie 2019 17:46
Ca reacție la declarațiile ministrei justiției, Olesea Stamate, că Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat să prezinte comisiei de preselecție a candidaților la funcția de procuror general informația nehașurată, cu toate detaliile la vedere, privind declarațiile pe venit ale candidaților, ANI vine cu o reacție, publicând răspunsul oferit Ministerului Justiției.
În scrisoare, ANI solicită ministrei invocarea temeiurilor legale pentru a fi posibilă accesarea informațiilor ce constituie date cu caracter personal din declarațiile de avere și interese personale sau prezentarea consimțământului subiecților datelor cu caracter personal, prin care cei vizați acceptă să fie prelucrate datele care îi privesc.
În scrisoare se mai arată că din lista persoanelor menționate în demersul ministrei Olesea Stamate către ANI, doar în privința lui Ruslan Popov a fost emis un act de constatare care a fost expediat în adresa Procuraturii Generale pentru examinare sub aspectul falsului în declarații. În privința celorlalți candidați admiși la concurs nu au fost emise acte de constatare privind încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, al restricțiilor sau al limitărilor și nu există hotărâri judecătorești prin care s-a dispus confiscarea averii nejustificate.
Ministra justiției a declarat în cadrul unei emisiuni TV că a solicitat de la ANI declarațiile nehașurate, la care a primit refuz pe motiv că sunt date cu caracter personal. „Am solicitat de la ANI declarațiile nehașurate la care am primit refuz pe motiv că sunt date cu caracter personal. Asta ca să înțelegeți în ce context a lucrat comisia”, a declarat Olesea Stamate. Potrivit ei, în următoarele concursuri nu vor fi admise asemenea situații.