Andi Cristea, în Parlamentul European: Acordul cu FMI înseamnă dezghețarea finanțărilor externe pentru R.Moldova

  • 08 Noiembrie 2016 12:53
Andi Cristea, în Parlamentul European: Acordul cu FMI înseamnă dezghețarea finanțărilor externe pentru R.Moldova

Anunțul Fondului Monetar Internațional cu privire la aprobarea programului financiar pentru Republica Moldova reprezintă dezghețarea finanțărilor externe și închiderea cu bine a unui capitol important, într-un context politic foarte agitat, consideră eurodeputatul român, Andi Cristea, președinte al Delegației Parlamentului European la Comitetul de Asociere UE-Republica Moldova.

“Republica Moldova revine cu vești bune. Este un succes major al Guvernului Filip, o dovadă clară că actualul guvern de la Chișinău are o viziune pe termen lung pentru dezvoltarea țării, are capacitatea de a implementa reforme și respecta angajamentele internaționale. Felicitări echipei guvernamentale, anunțul de astăzi de la Washington înseamnă practic dezghețarea finanțărilor externe și închiderea cu bine a unui capitol important, într-un context politic foarte agitat, fiind astfel eliminată posibilitatea repetării derapajelor, precum dispariția miliardului de dolari din sistemul bancar“, a declarat Cristea, cu prilejul unei dezbateri în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European pe fondul concluziilor observatorilor externi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Conform unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro, concluzia unanimă a dezbaterii a fost că primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a desfășurat corect, fără fraude și iregularități.

“Salut cu satisfacție faptul că procesul electoral din primul tur a fost un exercițiu reușit de organizare și transparență, neînregistrându-se probleme majore. Să nu uităm că Republica Moldova nu este o republică prezidențială, atribuțiile și rolul președintelui, deși importante, sunt, conform Constituției mai degrabă limitate. Guvernul Filip este în prima linie și direct răspunzător în ceea ce privește implementarea reformelor. Astăzi așteptăm o veste bună, o veste importantă de la Washington, de la Fondul Monetar Internațional, în ceea ce privește aprobarea acordului negociat  cu Republica Moldova. Mult succes candidatului pro european Maia Sandu!”, a conchis Cristea.

 

.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Ceață
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Sat
10
Sun
11
Mon
5
Tue
5
Wed
11
Arhivă Radio Chișinău