Pentru a înțelege amploarea ''forțelor militare pacificatoare'' pe care CSTO a decis să le trimită în Kazahstan, publicația Defence-Blog precizează că până acum au fost utilizate peste 74 de avioane, inclusiv avionul de transport Ilyushin IL-76 și avionul de transport greu AN-124 Condor.
Potrivit unor date preliminare furnizate de un site rus de propagandă, cunoscutul Avia.pro, soldații ruși ar putea fi implicați în operațiuni de înăbușirea a ’’rebeliunilor’’din orașele din Kazahstan. Ulterior vor fi trimiși în zone/locuri de importanță strategică pentru Rusia, cum ar fi: zona de testare a apărării antirachetă, cosmodromul Baikonur și altele.
Anterior, mai multe surse mass-media au precizat că Brigada 45 a Forțelor Speciale a Forțelor Aeropurtate, Divizia 98 Aeropurtată și trupele din cadrul Centrului Forțelor Speciale Senezh, unitatea militară #92154 din Districtul Militar Vest au fost trimise în Kazahstan.
Potrivit investigațiilor analiștilor militari ucraineni ai InformNapalm, toate aceste unități au luat parte la agresiunea militară împotriva Ucrainei, nu numai în timpul operațiunii de ocupare a Peninsulei Crimeea, ci și la desfășurarea de acțiuni ostile Donbas.
Divizia 98 Aeropurtată (unitatea militară 65451) - militari din două unități ale diviziei, Regimentul 217 Aeropurtat (unitatea militară 62295) și Regimentul 331 Aeropurtat (unitatea militară 71211), au activat pe teritoriul Ucrainei.
Brigada 45 Forțe Speciale (unitatea militară 28337) - interesant este că în 2014, Regimentul 45 al Forțelor Aeropurtate a fost extins la nivel de brigadă pentru a crește numărul total de trupe aeriene ruse desfășurate pe teritoriul Ucrainei.
Este important de menționat că Rusia folosește în „misiuni de menținere a păcii”, dar și în exerciții militare internaționale în străinătate aceleași unități care au luat parte la agresiunea militară împotriva Ucrainei.
De asemenea, este posibil ca Kremlinul, având în vedere atenția sporită a comunității internaționale față de evenimentele din Kazahstan, să nu dorească să folosească în mod vizibil personalul militar rus pentru a ucide și răpi protestatarii din Kazahstan, ci să folosească în schimb unități paramilitare/hibride în aceste scopuri.
Analistii InformNapalm susțin că în Kazahstan primele aeronave militare de transport au sosit din Rusia pe 5 ianuarie. La acel moment, nu exista încă o decizie CSTO și nicio desfășurare de trupe nu era anunțată public. Experții militari sugerează că aceste avioane de transport ar fi putut avea la bord mercenari ai companiei militare private ruse (PMC) Wagner Group, care nu numai că au luat parte la ostilitățile împotriva Ucrainei, dar în prezent desfășoara acțiuni militare în Siria, Libia, Sudan și alte țări africane.
Utilizarea mercenarilor din PMC-urile rusești, afiliate la forțele speciale ale Armatei Ruse și la serviciilor speciale ruse, a permis până acum Rusiei să nu fie trasă la răspunde în mod direct pentru crime de război.
Cu alte cuvinte, Kremlinul preferă să folosească mercenari pentru a face ''toată treaba murdară'', în timp ce unitățile militare oficiale ale armatei ruse reprezintă ’’partea publică’’ a activităților de menținere a păcii.