Ana Maria Popescu, laureata României la scrimă, așteaptă JO din Tokyo

  • 06 Decembrie 2018 19:15
Ana Maria Popescu, laureata României la scrimă, așteaptă JO din Tokyo

Ana Maria Popescu, laureata anului 2018 la Federația Română de Scrimă, a declarat după festivitatea de premiere de joi, că își dorește enorm să se califice cu echipa la JO 2020 de la Tokyo și că deja se gândește la următoarea competiție și la următoarea medalie.

Ana Maria Popescu a câștigat în acest an medalia de argint în proba individuală de spadă la CM 2018 de la Wuxi, în China.

''Următorul meu pariu se numește Tokyo 2020. Dacă dl Dan Podeanu a îndrăznit să creadă în mine și să-mi spună la începutul sezonului trecut că pot să ajung din nou pe podium, asta mi-a fost suficient. Am avut confirmarea și de acum drumul nu e neapărat liber, dar începe să fie drept spre Tokyo. Nu e o certitudine că sunt deja acolo, din luna mai încep competițiile de calificare, dar îmi doresc atât eu cât și colegii mei să ajungem în număr cât mai mare la JO de la Tokyo. Pentru mine cea mai importantă gală este următoarea, cea mai importantă medalie este următoarea, cel mai important concurs este următorul și tot așa. La mine, toate se întâmplă în următorul pas, în următoarea etapă'', a declarat Ana Maria Popescu, după festivitatea de premiere în care a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului 2018 la FR de Scrimă.

Ana Maria Popescu a admis că va fi grea o calificare cu echipa de spadă la Tokyo, dar speră ca exemplul ei să le mobilizeze pe coechipierele mai tinere și fără experiență: ''Echipa este încă în formare, trebuie să recunoaștem acest lucru. Nu suntem la nivelul colegilor din proba de sabie, dar încercăm să strângem rândurile, nu că nu am avea șanse, dar avem nevoie de acel dram de curaj și de încredere. Mai ales că acum scara valorică nu este foarte bine definită din punctul meu de vedere, așa cum am observat.

Loc este pentru toată lumea, noi trebuie să credem mai mult în șansele noastre. Am mai reușit lucrul acesta o dată, după JO 2012. Eu sunt în sală și fetele ar face bine să profite de experiența mea. Eu mă bucur mereu de energia lor și de tinerețea lor și sper ca împreună să ducem România din nou la JO, în proba de spadă feminin''. 

Campioana olimpică de la Rio le-a felicitat pe handbalistele române, care au învins miercuri seara Norvegia, campioana en titre a Europei la handbal feminin: ''Au fost fenomenale fetele, fără să spun cuvinte mari, au fost o ECHIPĂ. Iar atitudinea pe care au avut-o, dincolo de joc, mi-aș dori să rămână cu această atitudine până la final și cu siguranță o să fie acolo unde cu toții ne dorim. De ce nu, să câștige și campionatul european, suntem acolo, avem o șansă și fetele vor profita de ea''.    


Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău