Amenzi și închisoare pentru șoferi. Sancțiunile vor fi aplicate chiar de mâine
-
27 Iulie 2017 19:40
Începând de mâine, șoferii care vor fi agresivi în trafic vor fi amendați vor rămâne fără permisul de conducere și chiar ar putea să facă și închisoare. Sancțiunile, incluse în documentul prin care a fost modificat Codul contravențional, intră în vigoare.
Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 28 aprilie, cu mențiunea că pedepsele vor fi aplicate după trei luni de la data publicării modificărilor, precizează BizLaw.md
Astfel, conducătorii care vor avea un comportament agresiv în trafic vor fi sancționați cu o amendă de până la 3.000 de lei, cu aplicarea a șase puncte de penalizare sau cu muncă neremunerată de până la 60 de ore. În asemenea situații, va fi aplicat și arestul contravențional pe un termen de 30 de zile. Sancțiunile vor fi aplicate în funcție de gravitatea faptei. În aceste cazuri, șoferii vor fi privați de dreptul de a conduce pe un termen de până la doi ani.
Șoferii vor fi sancționați pentru comportamentul agresiv, dacă vor fi constatate următoarele abateri:
- deplasarea succesivă, neregulamentară, de pe o bandă de circulație pe alta, în scopul devansării, ocolirii vehiculelor;
- efectuarea manevrei de întoarcere prin folosirea sistemului de frânare;
- pornirea de pe loc prin demararea excesivă a autoturismului;
- agresarea conducătorului unui vehicul prin apropierea excesivă din spate sau din lateral, în mod repetat sau continuu, prin gesturi obscene, cuvinte sau expresii obscene;
- folosirea repetată a semnalelor sonore și/ sau luminoase pentru obligarea conducătorului vehiculului care circulă regulamentar în fața sa, de a elibera, în mod nejustificat banda de circulație;
- frânarea bruscă a vehiculului, în mod nejustificat, la revenirea pe bandă, imediat după depășirea unui vehicul, obligând conducătorul acestuia să schimbe direcția de mers sau să frâneze brusc, pentru a evita impactul;
- depășirea unei coloane, formate din vehicule obligate să oprească sau să încetinească la pătrunderea într-o intersecție, la trecerea la nivel cu calea ferată sau în caz de forță majoră, în scopul de a plasa vehiculul în față sau în interiorul coloanei;
- circulația cu viteză în limita stabilită sau depășind această limită, la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia;
- circulația pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulația regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa;
- deplasarea neautorizată în grup (câte doi și mai mulți, cu excepția coloanelor oficiale) cu vehicule și/sau motociclete sau ciclomotoare, care circulă pe aceiași bandă sau pe benzi paralele, depășind limita de viteză, sau cu viteză redusă nejustificat, sau fără asigurarea între oricare două vehicule consecutive a spațiului necesar revenirii unui vehicul care a efectuat depășirea.