Ambasadorul agreat al României în Republica Moldova, Cristian Leon Țurcanu, a înmânat MAEIE copiile scrisorilor de acreditare
-
29 Iunie 2022 16:43
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a discutat cu ambasadorul agreat al României în Republica Moldova, Cristian Leon Țurcanu, cu ocazia înmânării copiilor scrisorilor de acreditare.
În cadrul întrevederii cei doi oficiali s-au referit la relația specială cu România care se bazează pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, precum și pe parteneriatul strategic pentru integrarea europeană. În acest context ministrul Nicu Popescu a exprimat mulțumiri părții române pentru susținerea fermă acordată țării noastre în urma obținerii statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.
„Am vorbit despre găzduirea de către România, pe data de 15 iulie, a celei de-a doua ediții a conferinței donatorilor „Platforma de Sprijin a Republicii Moldova”, o inițiativă a Franței, Germaniei și României, a cărei primă ediție s-a desfășurat la Berlin în luna aprilie a acestui an. În contextul situației regionale, am menționat despre necesitatea consolidării rezilienței, securității energetice și a proiectelor de infrastructură” - a punctat oficialul moldovean.
Vicepremierul Nicu Popescu i-a transmis ambasadorului agreat urările de succes în activitatea de mare responsabilitate, asigurându-l de tot sprijinul MAEIE.