Alexandr Stoianoglo despre dosarul Bahamas, filmările cu punga neagră de la Plahotniuc pentru Dodon și protecția pe care o primește de la SPPS (ZdG)
-
09 Septembrie 2020 09:16
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a comentat, în cadrul unei emisiuni la TV8, dosarele în care sunt implicați politicieni din conducerea statului. În cazul celebrelor imagini cu acel pachet pe care șeful statului Igor Dodon îl primește de la Vladimir Plahotniuc, Stoianoglo spune că o decizie procesuală a fost luată, cazul nu va fi investigat și dacă cineva nu este de acord, nu are decât să dea în judecată procuratura, se arată într-un material realizat de Ziarul de Gardă.
„Este o tentativa de a băga procuratura în politica și de ce au apărut imaginile nu când au fost filmate, dar inainte de alegeri? Totul este o înscenare clară, filmarea nu a fost autorizată, nu pate fi dovadă, iar acele persoane care dădeau știau că se filmează, iar procuratura nu va accepta să fie implicată în așa ceva. Totul s-a făcut pentru că cineva vrea să fie președinte și că anumiți candidati să fie scoși din cursă în baza unor dosare penale”, a declarat Stoianoglo, potrivit sursei citate.
Șeful PG a comentat și dosarul Bahamas. Alexandr Stoianoglo spune că acesta este un caz clasic de spălare de bani cum sunt alte sute și nu unul despre finanțarea ilegală a unui partid, PSRM în acest caz.
Alexandr Stoianoglo mai spune că a primit informații de la SIS depsre faptul că viața sa și a familiei sale este în pericol și astfel, conducerea statului i-a oferit pază.
Citiți integral materialul pe Ziarul de Gardă