Alegeri 2016 | PDM a luat act „CU MIRARE” de acuzațiile câtorva primari

  • 25 Octombrie 2016 17:04
Alegeri 2016 | PDM a luat act „CU MIRARE” de acuzațiile câtorva primari

Partidul Democrat din Moldova declară că a luat act cu mirare de „atacul improvizat de câțiva primari”, care insinuează că distribuirea banilor pentru localitățile din țară s-ar face pe criterii politice.

Reacția partidului vine după ce candidatul unic al opoziției de centru-dreapta, Maia Sandu, susținută de câțiva edili, a declarat că în actuala campanie electorală sunt admise mai multe abateri, iar cea mai gravă este folosirea de către Partidul Democrat a resursei administrative, fiind intimidați și alegătorii, și primarii din localități, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, PDM amintește că, în pofida faptului că cineva e tentat să creadă că are de suferit din cauza preferințelor electorale, procedurile de obținere a finanțărilor durează luni, uneori ani de zile, iar Maia Sandu doar recent a fost confirmată în calitate de candidat la alegerile prezidențiale. „Oricine în Republica Moldova știe că țara a fost lăsată fără asistență financiară externă. Din această cauză, majoritatea satelor și orașelor au rămas fără fondurile de dezvoltare pe care le așteptau. Guvernul Filip a făcut totul pentru a obține un nou Acord cu FMI, care ar debloca finanțările, inclusiv din partea Uniunii Europene și a Băncii Mondiale, ceea ce așteaptă și primăriile locale”, scrie în comunicat.

Potrivit PDM, probabil pe Maia Sandu o susțin anume acei primari care nu prea urmăresc sau nu înțeleg aceste lucruri. „Având în vedere că suntem într-un an marcat de austeritate financiară, apreciem faptul că peste 400 de primari din Republica Moldova îl susțin la funcția de președinte al țării pe candidatul PDM, Marian Lupu. Suntem siguri că sprijinul se bazează pe platforma pro-europeană a candidatului nostru, pe încrederea în experiența lui și în faptul că va aduce fonduri europene pentru dezvoltarea localităților din Republica Moldova”, se mai menționează în comunicatul PDM.

În altă ordine de idei, PDM declară că a constatat că atacul adepților Maiei Sandu este sincronizat pe această temă cu atacul din partea candidatului socialist Igor Dodon, pe care democrații îl consideră principalul pericol pentru cursul european al Moldovei. PDM declară că aceste campanii negative sunt descalificante pentru candidați și este important ca alegătorul pro-european să-i sancționeze duminică, 30 octombrie, prin vot.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
8,24
Câțiva nori
Umiditate:76 %
Vint:1,03 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău