Agentura rusească, activizată după cazul de la Spitalul Republican (Revista presei)
-
22 Iulie 2023 11:55
Ce (nu) face statul pentru diminuarea declinului demografic? – o întrebare din Ziarul de Gardă, în contextul în care R. Moldova este în pragul unei catastrofe demografice. Potrivit experților în domeniu, „țara se confruntă cu probleme demografice mari – depopularea, criza reproducerii, migrația excesivă și nu în ultimul rând, îmbătrânirea populației…”. Conform datelor Biroului Național de Statistică, de la 1991 încoace avem o descreștere a numărului populației de la 4.364 de milioane de oameni la puțin peste 2 milioane. Nașteri în 2022 – 27000. Decese – 36157. Căsătorii – 18200 și divorțuri – 9600 (în descreștere cu 10,4% și respectiv, cu 3,4% comparativ cu anul 2021). Sunt în minus familiile cu doi și mai mulți copii, scrie Ziarul de Gardă.
„Sărăcia e unul dintre factorii principali ai scăderii natalității, constată Elena Cioina, jurnalistă, Sănătate INFO. Doi: deschiderea granițelor le-a arătat moldovenilor o altfel de viață – noi facem studii, călătorim, trăim pentru suflet, adică s-au schimbat prioritățile. Planificarea familiei și nașterea copiilor se află pe plan secund. O altă cauză este infertilitatea. Când într-o țară ca Moldova, 20% din populația activă sexual are probleme de fertilitate, statul ar trebui să se gândească de ce sunt oamenii lui bolnavi și să găsească soluții. Însă, chiar și dacă ai decis să naști, părinții întâmpină atâtea probleme, încât se decid la cel mult doi copii... Ne întrebăm ce i-ar motiva pe părinți să mai dea naștere unor copii? Aproape nimic. Statul nu are dezvoltate nici strategii, nici planuri, nici programe de stimulare și de susținere a natalității. Statul îți „pune pe tavă” toate condițiile ca să nu vrei să faci copii în R. Moldova”, constată jurnalista. Iar demograful Valeriu Sainsus atenționează că populația R. Moldova în 30 de ani s-a înjumătățit. „Toate problemele demografice la noi se trag din nepăsarea regimurilor de guvernare. În R. Moldova politicile demografice nu sunt adaptate tendințelor… Acest subiect, în 30 de ani nu a figurat pe nicio ordine de zi a parlamentului sau la guvern. Noi, demografii, de foarte mulți ani cerem crearea pe lângă Parlament a unei Comisii Naționale pentru Populație. Nici în celelalte guvernări și nici în actuala, nu a fost formată. Dacă lucrurile vor fi lăsate și pentru mai departe după cum sunt, urmările vor fi greu de estimat”.
Portalul Zona de Securitate scrie că Oleg Horjan a fost condus pe ultimul drum. Oleg Horjan, liderul comuniștilor din regiunea transnistreană, ce a fost găsit înjunghiat în dimineață zilei de 17 iulie, în casa sa situată într-o localitate din suburbia orașului Tiraspol, a fost înmormântat. La ceremonia funerară au fost prezenți sute de oameni ce l-au petrecut cu flori și aplauze. Sicriul a fost deschis pe durata procesului de rămas bun, de asemenea pe acesta a fost plasat steagul pretinsei rmn. Apropiații lui Horjan au relatat jurnaliștilor de la Zona de Securitate cum fost descoperită crima. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în biroul său, de către fosta lui soție, aceștia nu locuiau împreună, dar aveau tutelă comună asupra fiului lor minor, care deseori stătea în casa din Sucleia. În momentul depistării, Horjan avea leziuni în regiunea capului, dar și mai multe plăgi de cuțit ce i-ar fi provocat în final decesul. Comitetul transnistrean de anchetă analizează versiunea unei crime „asociate cu jaf”, apropiații politicianului au declarat că lucrurile de preț din casă nu au dispărut, din seif ar fi fost luate doar actele, acolo s-ar fi regăsit și un obiect din aur ce nu ar fi fost luat, la fel ca bijuteriile și ceasul său din aur. Potrivit versiunii transnistrene ancheta nu exclude că ar fi fost mai multe persoane implicate, reieșind din natura leziunilor. Ușa din față a casei ar fi fost deschisă. Nu există semne de intrare forțată pe ușa din față. Casa era sub supraveghere video, însă laptopul care era folosit pentru stocarea înregistrărilor a fi dispărut. În regiune a fost deschis un pretins dosar penal pe acest caz, iar versiunea principală la moment este:crimă însoțită de jaf. Horjan a fost considerat ca un politician de opoziție față de regimul de la Tiraspol, anterior acesta a fost deținut timp de patru ani pentru organizarea unui miting. Acesta a rămas și după eliberare a fi un politician anti oligarhie, dar prorus, având o relație apropiată cu partidul comunist din Federația Rusă. După eliberare, acesta a fondat „Uniunea forțelor de opoziție din Transnistria”, scrie Zona de Securitate.
„Bună ziua” - „Zdravstvuite”; Agentura rusească, activizată după cazul de la Spitalul Republican, scrie jurnalistul Alex Cozer, într-un Post Scriptum pe Jurnal.md. „În ultimele 24 de ore, a fost distribuit intens, pe rețelele de socializare un material video care cuprinde un dialog între un medic de la Chișinău și o pacientă a sa. Materialul video, făcut fără știința medicului, s-a răspândit rapid în spațiul virtual și a stârnit tot felul de interpretări. Unii l-au lăudat, alții l-au criticat. Poate aș fi trecut cu vederea acest subiect, dacă nu s-ar fi activizat foarte rapid toată agentura rusească de la Chișinău, care a început să-l acuze pe medic de „ură interetnică” și chiar de „nazism”, solicitând autorităților să acționeze împotriva sa. Cel mai virulent a fost un individ din categoria „Moldavskie Ivanî”, care într-o perioadă, printr-un accident al istoriei, s-a aflat chiar și în funcția de premier. Individul, i-a slujit de-a lungul lungii sale cariere de funcționar de stat, rând pe rând, pe Voronin, Plahotniuc și Dodon. Și se identifică aproape cu toate guvernările care în ultimii 30 de ani au adus Republica Moldova în halul în care este, de cea mai săracă, coruptă și depopulată țară din Europa. Cu toate acestea, în reacția sa împotriva medicului pe care îl califică „nazist”, acest „Moldavskii Ivan”, care sunt convins că de la 24 februarie 2022 a uscat remorci întregi de flori așteptând barbarii invadatori și aici, susține că tocmai oameni de genul acestui doctor sunt vinovați de halul în care a ajuns Republica Moldova. Specimenul în cauză nu are nicio problemă cu faptul că o femeie trecută bine de prima tinerețe, care s-a născut aici și a trăit toată viața în țara aceasta, nu vorbește limba acestui stat nici măcar de un elementar „bună ziua”. Aduce însă acuzații grave unui om care s-a simțit jignit că un astfel de concetățean al său nu-l respectă elementar pe el, nu respectă țara a cărui cetățenie o deține, și a refuzat zeci de ani să-i învețe limba… Din păcate, în majoritatea absolută a istoriei recente, țara noastră a fost condusă tocmai de cei din categoria „Moldavskie Ivanî”. Care ne-au și adus la situația în care ne aflăm astăzi. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Nu încurajez un astfel de limbaj. Dar nici nu pot să tolerez când văd cum niște indivizi care au contribuit la distrugerea acestui stat sub Voronin, Plahotniuc sau Dodon, dau acum lecții și cer sancționarea acestui medic. Mai ales că ei sunt cei care abia așteaptă barbarii invadatori și la Chișinău. Și care au făcut întotdeauna jocurile Kremlinului aici”, scrie autorul.