PAS a anunțat numele candidatului la funcția de premier care va fi propus președintei Maia Sandu
-
10 Iulie 15:31
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate va înainta pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de premier, la consultările cu președinta Maia Sandu, care vor avea loc sâmbătă, 11 iulie.
„Am discutat mai multe ore împreună despre viziunea și planul domnului Tofan. Mă bucur că avem aceleași obiective și valori fundamentale - aderarea la UE în următorii ani, curățarea instituțiilor și creștere economică, precum și realizarea unor reforme esențiale începute în această perioadă.
Vasile Tofan vine cu o experiență solidă în mediul de afaceri, investiții și management, dobândită atât în Republica Moldova, cât și pe plan internațional. De-a lungul anilor, a contribuit la dezvoltarea unor companii importante și a sprijinit investiții care au creat locuri de muncă și au susținut economia țării.
Vasile Tofan ne-a susținut și anterior în eforturile noastre de integrare europeană.
Republica Moldova are nevoie de competență, integritate, prezență activă și putere de a îndeplini așteptările cetățenilor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PAS.

